Prostia şi indiferenţa dăunează grav sistemului nervos (II)

Oare care este cauza creşterii numărului de specii din fauna urbană? Lipsa educaţiei şi a celor „7 ani de acasă”? Sistemul educaţional? Anturajul? Indiferenţa sau absenţa părinţilor? Marea democraţie din care fiecare înţelege ce vrea şi de fapt, mai nimeni nu înţelege nimic?
Cauzele sunt, cu siguranţă, mai multe, dar numărul soluţiilor este, din păcate, invers proporţional. Şi asta pentru că suntem pătrunşi de o indiferenţă crasă care ne apasă pe creiere şi nu ne lasă să le hrănim cu niscai cunoştinţe. Să nu cumva să se îngraşe, dragele de ele, creierele! Nu noi suntem de vină, Doamne fereşte! Indiferenţa, bat-o vina!
Râdem şi glumim, dar acest fapt nu e deloc departe de adevăr. Indiferenţa e mare pacoste şi e trecută cu vederea zi de zi (că altfel nu s-ar numi indiferenţă). Nici cei care ar trebui să-şi adape creierele nu se lipsesc de ea, dar nici ceilalţi, de multe ori, nu duc lipsă. Ea e pretutindeni. Veghează neîncetat. Ar trebui să îi scriem un imn.
„O, tu, Indiferenţă de n-ai fi,
Oare câţi proşti ar muri?”
...ar putea fi primele două versuri :)
Care ar putea fi rezolvarea? Cum s-ar putea reduce numărul de specii din minunata faună urbană? Am putea recurge la o tactică spartană? Ei, ei, că am găsit şi o rimă... că deh! Caracteristicul „haz de necaz” românesc*.



*Vezi Cimitirul Vesel de la Săpânţa, o abordare inedită a conceptului de viaţă după moarte. Acest cimitir este singurul de acest fel şi este doar unul dintre multele obiective care trebuie vizitate în Maramureş. Vă recomand să îl includeţi în traseu DUPĂ ce veţi fi trecut deja pe la unul dinte cele mai impresionante muzee, un loc învăluit într-o atmosferă sumbră, umedă şi rece, un loc în care senzaţia de rânced te cuprinde până în măduva spinării – Memorialul Durerii de la Sighet.