Îmi asum
Acum 3 ani
Despre mine
- Alexandra Nicolici
- Eu sunt eu şi tot eu voi fi până nu voi mai fi eu.
miercuri, 30 decembrie 2009
luni, 28 decembrie 2009
Banut pentru Sufletel
Clubul Rotaract Baia Mare a organizat cea de-a saptea editie a spectacolului caritabil Banut pentru Sufletel. Obiectivul din acest an a fost sa strangem suficiente fonduri pentru a amenaja un spatiu de joaca la sectia de pediatrie a spitalului judetean din Baia Mare.
La aceasta editie au fost alaturi de noi artisti cu suflet mare care au incantat publicul prin specificul traditional, prin maiestria arcusului, a ceterei, a pianului si prin desavarsirea glasului. Anslamblul Cosaul din Sarbi, Familia Petreus si Paula Seling au fost maiestrii serii de 27 decembrie, seara Banutului pentru Sufletel.
Datorita lor, a clubului sponsor Rotary Baia Mare impreuna cu Rotary 2005, a gazdei noastre - doamna director a Liceului de Arta din Baia Mare, Cristina Nemes Bota, a sponsorilor (Indeco Soft, Nestor Construct, Brutaria Baia Sprie, Hotel Mara, Maxim Studio, Ceramar), a publicului, a prezentatorului nostru actorul Dorin Griguta, acest eveniment a facut posibila strangerea fondurilor necesare atingerii obiectivului propus.
Multumim tuturor pentru participare si sprijin! Gestul vostru va aduce cel putin un strop de fericire copiilor bolnaviori internati in sectia de pediatrie a spitalului judetean din Baia Mare. Zambetele ce se vor creiona pe fetele lor vor aduce satistifactie in sufletele dumneavoastra.
Clubul Rotaract Baia Mare va ureaza un An Nou fericit, calauzit de lumina intelepciunii!
Alexandra Nicolici
Presedinte Rotaract Club Baia Mare 2009-2010
Past DRR 2007-2008 - Rotaract 2241 Romania & Republica Moldova
Aici sunt cateva articole:
Inainte:
miercuri, 25 noiembrie 2009
In cautarea Omului Frumos
A spus multe Dan Puric in seara aceasta. Nu a fost o conferinta, nu a fost nici macar o dezbatere, a fost o marturisire, o deschidere a unui suflet care vrea sa transmita ceva frumos; a unui suflet care rataceste in cautarea acelui Om Frumos despre care vorbeste si pe care ne indeamna sa il gasim in fiecare dintre noi. Cel putin asa am simtit eu.
Ascultand ce vorbeste, vreau sa va marturisesc ca am trecut printr-o varietate de trairi. Avea un ton aparent vesel, dar care m-a facut sa simt o lacrima in coltul ochiului. In acelasi timp un zambet de nadejde s-a asezat pe fata mea pentru ca am simtit ca inca mai exista acel Om Frumos.
Cartea lui e langa mine, dar nu despre ea vreau sa scriu, ci despre Omul Frumos asa cum il vad eu.
"Aveti ochii tristi in fotografia de pe coperta", i-am spus eu in timp ce el semna cartea.
"Da... e o tristete in care te poti increde", mi-a raspuns.
E oare tristetea Omului Frumos? Eu cred ca da si acest lucru ma intristeaza din ce in ce.
Imaginati-va privirea zglobie a unui prunc. Cata incredere inspira ea prin naivitatea si prin curatenia sufleteasca! Acel prunc e intr-adevar un Om Frumos, iar mai apoi, dupa ani si ani paginile vietii il trasnforma in acest Om Frumos cu ochii tristi...
A spus multe Dan Puric si va mai spune pentru ca are cine sa il auda si acest lucru ma bucura. Exista si acei oameni care aud, vad si simt asa cum trebuie, dar, probabil, sunt prea macinati de grji, prea speriati de necazuri, mahniti de minciuni si saturati de ipocrizii ca sa poata sa le tina piept.
Eu am trait ferita de aceste griji pana acum cativa ani. Vina o poarta parintii si bunica mea, care mi-au creat o lume cu Oameni Frumosi. Asa i-am simtit eu pe oameni pana nu demult. Cateodata ma intreb daca ai mei indrumatori in viata, au gresit aratandu-mi o lume cu Oameni Frumosi pentru ca treptat, am descoperit o alta lume, mult mai groteasca decat cea a lui Goethe. M-am speriat si m-am dezorienat. Am invatat sa privesc cu scepticism si neincredere, sentimente care sunt suficient de negre ca sa imi fie greu sa le pot accepta.
Asa ca raspunsul il caut tot in lumea pe care m-au invatat sa o vad si stiu ca oricat m-ar incerca viata asta, tot lumea aceea in care am crescut va fi in sufletul meu.
Nadajduiesc in puterea Omului Frumos care exista in fiecare dintre noi, Omul Frumos care este copilul din noi, a carui zambet dragalas si zglobiu tresare in noi de fiecare data cand redescoperim iubirea de oameni.
Nu demult am avut o dorinta. Mi-as dori sa o aveti si voi.
În copilărie îmi doream să reuşesc să mă transform într-un fel în care să pot vedea lumea din exterior. Îmi imaginam că sunt un observator invizibil care zboară deasupra ei şi o priveşte ca pe un film. Eram şi eu acolo jos şi jucam în acelaşi scenariu al vieţii de pe pământ.
Azi am avut aceeaşi dorinţă...
Suntem atât de prinşi în centrifuga cotidiană încât ne este aproape imposibil să ne detaşăm puţin şi să privim lumea cu obiectivism şi o atitudine neutră. Ne pierdem în detalii mărunte şi lipsite de importanţă, dar pe care le transformăm într-o realitate absolută. În final, ajungem să trăim într-o lume denaturată cu priorităţi absurde.
Nu mai ştim să privim, să ascultăm, să iubim, să împărtăşim un sentiment, să vedem ce e cu adevărat important. Devenim sintetici şi ne dezumanizăm. Nu vedem mai departe decât propriile noastre dorinţe care depăşesc mult limita normalului şi cad într-o lăcomie ridicolă.
Consecinţele le suportăm cu toţii...
... Sofia, ce nume frumos! Odată lumea cunoştea însemnătatea lui...
Azi am avut aceeaşi dorinţă...
Suntem atât de prinşi în centrifuga cotidiană încât ne este aproape imposibil să ne detaşăm puţin şi să privim lumea cu obiectivism şi o atitudine neutră. Ne pierdem în detalii mărunte şi lipsite de importanţă, dar pe care le transformăm într-o realitate absolută. În final, ajungem să trăim într-o lume denaturată cu priorităţi absurde.
Nu mai ştim să privim, să ascultăm, să iubim, să împărtăşim un sentiment, să vedem ce e cu adevărat important. Devenim sintetici şi ne dezumanizăm. Nu vedem mai departe decât propriile noastre dorinţe care depăşesc mult limita normalului şi cad într-o lăcomie ridicolă.
Consecinţele le suportăm cu toţii...
... Sofia, ce nume frumos! Odată lumea cunoştea însemnătatea lui...
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Procesul propagarii informatiilor in salile de asteptare
E interesant sa privesti ceea ce se intampla in jurul tau atunci cand esti pus in situatia, absolut normala (!?), de a astepta ceva, orice, eliberarea unei diplome, par exemple. Dintr-o data, sala de asteptare devine o micro lume; pentru ca acolo se intalnesc toate tipurile de personalitati. Daca vrei sa intalnesti oameni interesanti, din toate punctele de vedere, daca doresti sa studiezi transformari de comportament, tulburari de comportament, diferente sociale, incrucisari de priviri, daca vrei sa cunosti importanta personelor "cheie" (portarul, casierita etc.) sau daca esti curios care este procesul de propagare a informatiilor prin viu grai, acolo este locul potrivit.
Va aduceti aminte de "telefonul fara fir"? Jocul acela in care ne tot sopteam diverse, primind informatia din stanga si dand-o mai departe in dreapta, iar la final iesea cu totul altceva decat cuvantul pornit initial in cursa? Da, sunt sigura ca stiti despre ce vorbesc. Ei, cam asa ceva se intampla intr-o sala de asteptare.
Era vreo 11 jumatate, trebuia sa ajungem acolo pana in ora 12. Destul de multa lume, o coada cam de vreo 7-8 persoane, restul, vreo 25-30, erau care pe unde - unii pe scaune, altii pe afara... Ne-am asezat la rand si intre timp am aflat ca vom primi un numar de ordine de la doamna casiera.
"Stiti, am notat numele meu de fata pe hartia asta, pentru ca e mai greu de inteles", i-a spus prietena mea.
"Spuneti intai poezia si de abia apoi ajungem la nume!", s-a auzit o voce sictirita de dupa geamul casieriei.
Intuitiva cum e, prietena mea a inceput sa spuna "poezia", desi nu primise tema pentru acasa sa vina cu ea invatata... nici macar nu stia ca exista vreo poezie. Eh! Totul e sa prinzi din zbor. Apoi a platit si a primit numarul de ordine - 92. De abia intrase numarul 50... Aveam ceva de asteptat.
"Vreo doua ceasuri am stat", ne-a marturisit un domn care era pe picior de plecare.
Uf! Era ceva de stat, dar am hotarat sa nu plecam, sa nu cumva sa pierdem randul. Dintr-o data lumea a inceput sa se adune in fata celor 3 usi magice (dintre care doar doua erau functionale), in spatele carora se eliberau diplomele.
"Ce se intampla?"
"Nu stiu, dar ceva se intampla."
Se deschide o alta usa si iese o doamna care cere, in ordinea numerelor, buletinele si chitantele.
"S-or fi gandit ca asa va merge mai repede."
"Probabil o sa caute diplomele mai de graba in felul acesta", se auzira voci.
Mai, asa o fi, ne-am gandit si noi.
Afara era cald si soare, starea noastra de spirit era dominata de zambete, inca. Am intrat in vorba cu vecinii din fata noastra de la rand, am glumit si am inceput sa privim diverse reactii. Timpul trecea destul de incet. Nu stiu cum se face, dar sistemul implementat cu cateva zeci de minute inainte, parea ca nu functioneaza. Parca trebuia sa asteptam si mai mult, chiar daca buletinele si chitantele fusesera deja date.
Era trecut bine de ora 13. S-a inchis gemuletul de la casierie si a iesit doamna, traversand incruntata sala de asteptare. Traversand-o din nou in sensul opus, expresia fetei i se schimbase brusc: "Merg la o tigara, fata. Lasa-ma ca nu mai pot!"
Era deja alt om. Trecusera 8 minute si isi terminase tigara. Se intorsese in spatele gemuletului, dar nu inainte de a mai lua cateva buletine si chitante. Importanta pozitiei crestea din ce in ce.
Ghinionul a facut ca tanarul cu ochelari sa ajunga 3 minute dupa si nu stia miscarea cu buletinele. Tinea numarul 75 in mana. I s-a raspuns ca intrase numarul 67, dar ca buletinele si chitantele fusesera date deja. Nedumerit, tanarul a intrebat ce sa faca.
"Deci, fii atent tinere! Din cand in cand, doamna de la casierie iese si cere buletinele si chitantele, iar atunci o sa le dai si tu."
Dintr-o data, un fapt intamplator s-a transformat intr-o informatie concreta si sigura. Faptul ca doamna de la ghiseu, in drumul ei de la tigara spre gemulet, a mai luat cateva buletine, s-a tranformat in "din cand in cand, doamna de la casierie, iese si cere buletinele si chitantele."
Siguranta si increderea cu care fusese transmisa informatia ii dadea un fundament destul de solid, asa ca nu era de pus la indoiala in vreun fel.
"Oare ce se intampla in spatele celor doua usi? Cat de mult dureaza sa semnezi in 2, 3 locuri si apoi sa primesti diploma?", erau intrebarile care se auzeau din ce in ce mai des in sala de asteptare.
Glumele incepusera sa prinda o tenta ironica, iar minutele prindeau din ce in ce mai multa greutate; se miscau de parca erau de plumb. Treceau incet, unul dupa altul. Nu erau grabite si nici nu aveau de gand sa isi modifice ritmul. 1, 2, 3, 4... 57... 123...
"A intrat prietena dumneavoastra", imi spune doamna de alaturi.
"Am terminat!"
Ma uit la ceas: 13:47...
Afara era la fel de frumos. Noi am mers mai departe, dar sala de asteptare tot acolo a ramas si va ramane...
Va aduceti aminte de "telefonul fara fir"? Jocul acela in care ne tot sopteam diverse, primind informatia din stanga si dand-o mai departe in dreapta, iar la final iesea cu totul altceva decat cuvantul pornit initial in cursa? Da, sunt sigura ca stiti despre ce vorbesc. Ei, cam asa ceva se intampla intr-o sala de asteptare.
Era vreo 11 jumatate, trebuia sa ajungem acolo pana in ora 12. Destul de multa lume, o coada cam de vreo 7-8 persoane, restul, vreo 25-30, erau care pe unde - unii pe scaune, altii pe afara... Ne-am asezat la rand si intre timp am aflat ca vom primi un numar de ordine de la doamna casiera.
"Stiti, am notat numele meu de fata pe hartia asta, pentru ca e mai greu de inteles", i-a spus prietena mea.
"Spuneti intai poezia si de abia apoi ajungem la nume!", s-a auzit o voce sictirita de dupa geamul casieriei.
Intuitiva cum e, prietena mea a inceput sa spuna "poezia", desi nu primise tema pentru acasa sa vina cu ea invatata... nici macar nu stia ca exista vreo poezie. Eh! Totul e sa prinzi din zbor. Apoi a platit si a primit numarul de ordine - 92. De abia intrase numarul 50... Aveam ceva de asteptat.
"Vreo doua ceasuri am stat", ne-a marturisit un domn care era pe picior de plecare.
Uf! Era ceva de stat, dar am hotarat sa nu plecam, sa nu cumva sa pierdem randul. Dintr-o data lumea a inceput sa se adune in fata celor 3 usi magice (dintre care doar doua erau functionale), in spatele carora se eliberau diplomele.
"Ce se intampla?"
"Nu stiu, dar ceva se intampla."
Se deschide o alta usa si iese o doamna care cere, in ordinea numerelor, buletinele si chitantele.
"S-or fi gandit ca asa va merge mai repede."
"Probabil o sa caute diplomele mai de graba in felul acesta", se auzira voci.
Mai, asa o fi, ne-am gandit si noi.
Afara era cald si soare, starea noastra de spirit era dominata de zambete, inca. Am intrat in vorba cu vecinii din fata noastra de la rand, am glumit si am inceput sa privim diverse reactii. Timpul trecea destul de incet. Nu stiu cum se face, dar sistemul implementat cu cateva zeci de minute inainte, parea ca nu functioneaza. Parca trebuia sa asteptam si mai mult, chiar daca buletinele si chitantele fusesera deja date.
Era trecut bine de ora 13. S-a inchis gemuletul de la casierie si a iesit doamna, traversand incruntata sala de asteptare. Traversand-o din nou in sensul opus, expresia fetei i se schimbase brusc: "Merg la o tigara, fata. Lasa-ma ca nu mai pot!"
Era deja alt om. Trecusera 8 minute si isi terminase tigara. Se intorsese in spatele gemuletului, dar nu inainte de a mai lua cateva buletine si chitante. Importanta pozitiei crestea din ce in ce.
Ghinionul a facut ca tanarul cu ochelari sa ajunga 3 minute dupa si nu stia miscarea cu buletinele. Tinea numarul 75 in mana. I s-a raspuns ca intrase numarul 67, dar ca buletinele si chitantele fusesera date deja. Nedumerit, tanarul a intrebat ce sa faca.
"Deci, fii atent tinere! Din cand in cand, doamna de la casierie iese si cere buletinele si chitantele, iar atunci o sa le dai si tu."
Dintr-o data, un fapt intamplator s-a transformat intr-o informatie concreta si sigura. Faptul ca doamna de la ghiseu, in drumul ei de la tigara spre gemulet, a mai luat cateva buletine, s-a tranformat in "din cand in cand, doamna de la casierie, iese si cere buletinele si chitantele."
Siguranta si increderea cu care fusese transmisa informatia ii dadea un fundament destul de solid, asa ca nu era de pus la indoiala in vreun fel.
"Oare ce se intampla in spatele celor doua usi? Cat de mult dureaza sa semnezi in 2, 3 locuri si apoi sa primesti diploma?", erau intrebarile care se auzeau din ce in ce mai des in sala de asteptare.
Glumele incepusera sa prinda o tenta ironica, iar minutele prindeau din ce in ce mai multa greutate; se miscau de parca erau de plumb. Treceau incet, unul dupa altul. Nu erau grabite si nici nu aveau de gand sa isi modifice ritmul. 1, 2, 3, 4... 57... 123...
"A intrat prietena dumneavoastra", imi spune doamna de alaturi.
"Am terminat!"
Ma uit la ceas: 13:47...
Afara era la fel de frumos. Noi am mers mai departe, dar sala de asteptare tot acolo a ramas si va ramane...
duminică, 1 noiembrie 2009
The Riddle of the day - 5
I never was, am always to be,
No one ever saw me, nor ever will,
And yet I am the confidence of all
To live and breathe on this terrestrial ball.
What am I?
No one ever saw me, nor ever will,
And yet I am the confidence of all
To live and breathe on this terrestrial ball.
What am I?
marți, 27 octombrie 2009
The Riddle of the day - 4
I am slim and tall,
Many find me desirable and appealing.
They touch me and I give a false good feeling.
Once I shine in splendor,
But only once and then no more.
For many I am "to die for".
What am I?
Left and Right Brain
Left Brain, Right Brain
I'm creative and he's analytical
Have you ever thought why some people can paint beautifully, but have difficulty adding two and two? Or why some people can understand the intricacies of calculus effortlessly, but struggle to write a one-page essay? It's all about which side of your brain dominates - the left or the right.
The human brain is bifurcated down the middle into two parts, popularly known as the left brain and right brain respectively. We know that different parts of the brain control different bodily and mental functions. Over the years, a theory that has gained in popularity is that the right brain and the left brain are responsible for different modes of thought and that the way in which a person thinks will depend on which side of his brain predominates.
Left brain vs. right brain
People who rely more heavily on the right half of their brain tend to be more imaginative and intuitive. They see things as a whole and are interested in patterns, shapes and sizes. The right brain is associated with artistic ability like singing, painting, writing poetry, etc. Left-brain dominated people may find their thought processes vague and difficult to follow, for they are quite opposite in the way they think. Left-brain dominated people tend to be more logical and analytical in their thinking and usually excel at mathematics and word skills. But this does not mean that a person who is left or right brain dominated does not use the other part of his brain. For most people, the two parts of the brain work in tandem to enable them to function as well-rounded personalities.
The right brain absorbs new information in chunks, but it is the job of the left brain to sift and sort it in an organized fashion. However, there is no clear-cut definition of the functions of the two parts of the brain. Each can do the other's work, just not as efficiently. Most people have a tendency to lean towards using the left or right brain while thinking or learning. For instance, right brain dominated people are often poor spellers as they tend to rely more on their intuition rather than actually studying the order in which the letters in a word occur.
Academics and thinking
At the time of their birth, babies are not predisposed to be either left brain or right brain thinkers. Unfortunately, our education system with its emphasis on rote learning and exam syllabi is more tuned to encouraging left brain activity, often to the detriment of right brain creativity. School examinations are designed to test left brain activity and encourage conformity in thought. There is a possibility that if right brain skills are not exercised, they may not develop sufficiently.
When it comes to academics, left brain dominated children do well at school, as they are more likely to respond to formal learning. They exhibit greater responsibility, are quite content to study by themselves and have greater concentration. Right brain dominated children, on the other hand, are less likely to perform well academically. They prefer to study with company, cannot sit still for very long and are more responsive in informal settings.
Convergent and divergent thinking
Right brain and left brain dominated people can also be categorized as divergent and convergent thinkers respectively. A convergent thinker has a systematic approach and plays by the rules. He analyzes everything and reaches a logical conclusion. Thus, scientific and mathematical activities are more up his street. Such people do very well on straightforward question and answer type tests.
Divergent thinkers, on the other hand, are creative and tend to throw the rules out of the window. They are artistic and always looking for ways to express themselves. They do much better in exams that require essay-type answers.
There is no such thing that it is better to be left brain dominated or right brain dominated. You need both kinds of thinking to function well. While a person may have a dominant style of thinking, it would be interesting to see how the other half works and even learn to develop the skills that you lack.(http://www.indiaparenting.com/raisingchild/data/raisingchild060.shtml)
luni, 19 octombrie 2009
The Riddle of the day
This is the first riddle. There will be more, if you solve this one :)
Enjoy!
If you say my name, I disappear. What am I?
Enjoy!
If you say my name, I disappear. What am I?
vineri, 16 octombrie 2009
Interviu cu Doru Apreotesei (ex Post Scriptum, Sfinx)
In timp ce cititi interviul, puteti asculta niste piese de la Post Scriptum aici:
http://www.radio3net.ro/sp2/index.php?str=Post+Scriptum&Submit=Caut%E3%2FSearch&s=1f
Am gasit/preluat acest interviu de pe Muzici fi Faze. Interviu de Mihai Plamadeala, Horia Diaconescu si Ioan Cora
"Va rugam sa punctati momentele importante de la infiintarea pana la destramarea grupului Post Scriptum.
Post Scriptum s-a infiintat la Timisoara in toamna anului 1980 si s-a desfiintat in toamna anului 1982. E adevarat ca au mai existat tentative de a "tine in viata" trupa si in urmatorul an, intr-o formula noua, "bucuresteana" (eu devenind membru Sfinx-ului). Dar "adevaratul" Post Scriptum a avut doar doi ani de existenta! De asemeni, de mentionat ar mai fi si faptul ca Post Scriptum s-a nascut prin scindarea formatiei Gramofon, care in perioada Martie 1979 - Septembrie 1980, cvartet fiind, avea in componenta 3 din membrii viitorului noului grup!
Membrii formatiei au fost: Doru Apreotesei - clape, Mihai Farcas - tobe, Mircea Marcovici - bas, Toni Kühn - ghitara, Emil Zoltan - saxofon si Tibi Ladner - voce, percutie. Aceasta o consideram cu totii ca fiind trupa Post Scriptum. Chiar daca Toni Kühn a venit in trupa ceva mai tirziu decit ceilalti membrii. (Inaintea lui Toni, pentru scurt timp la ghitara a cintat binecunoscutul muzician de mai tirziu Dan Ionescu).
In acest scurt timp, am facut foarte multe si variate lucruri. Concerte jazz-rock, pop, teatru, film ("Melodii la Costinesti"), radio, TV, etc; discul pop-rock (cu influente de jazz) "Post Scriptum", Mircea Baniciu - "Discul galben". Diverse alte albume de compilatie ("Club A", s.a.). Colaborari cu multi alti artisti. De mentionat Alexandru Andries, Nicu Alifantis. Turnee nenumarate.
Incercati sa trasati un profil al spectatorilor de la concertele Post Scriptum. Cine erau cei care alcatuiau publicul dvs? Ce alte nume ale muzicii romanesti practicau fuziunea rock-jazz sau jazz-rock credeti ca merita amintite?
Post Scriptum s-a lansat "oficial" cu ocazia Clubului A din primavara anului 1981. Am avut mare succes, ceea ce a si dat startul realizarilor de mai sus. Spectatorii de la Club A au fost reprezentativi "ca profil". In general, elevi, studenti, oameni iubitori de muzica mai putin comerciala.
Printre trupele care faceau o muzica asemanatoare pe atunci erau - din cite imi amintesc: Basorelief si Transfer...
Povestea nasterii albumului: compozitii, imprimari, “saga” momentului discografic. A iesit albumul cum doreati? Ce impact a avut la vremea respectiva? Dar feed-back–ul cum a fost? Acum l-ati “realiza” altfel?
Colaborarea cu Mircea Baniciu a inceput in mare masura datorita faptului ca eram vecini de bloc! Eu la etajul 2, Baniciu la 3. Pe atunci faceam parte din formatia Gramofon. Mircea venea pe la mine si cintam impreuna.
Un an mai tirziu, cind tocmai se nascuse Post Scriptum-ul, materialul de disc era gata. Au urmat citeva repetitii si apoi inregistrarile la Bucuresti. Albumul suna foarte bine! Cred chiar ca este cam cea mai calitativa productie de atunci. Muzical, este de asemeni foarte inspirat. Da, sint mici lucruri pe care le-as fi facut altfel. Atunci. Dar in cea mai mare masura, albumul este asa cum l-am dorit. Nu, n-as mai schimba nimic. Discul a avut (si inca mai are!) mare succes.
Albumul Post Scriptum a aparut ca urmare a succesului avut ca trupa de jazz-rock. Electrecordul nu "avea loc" in momentul respectiv pentru inca o productie jazz. Foarte ciudat, tinind cont de succesul enorm pe care l-am avut la public cu repectivul gen de muzica. Ni s-a propus un album pop-rock. Probabil ca nici acest album nu s-ar fi facut daca nu am fi fost sprijiniti in mod deosebit de Vasile Sirli! Pe de alta parte, trebuie spus ca si noi aveam in gind (si) un album pop-rock. Motivele erau legate atit de faptul ca toti membrii trupei ne incepuseram cariera muzicala in formatii de gen si deci era o muzica care ne placea in continuare, dar si pentru ca simteam ca aveam nevoie sa ne adresam unui public mai larg.
Discul a iesit bine! Din cite am inteles relativ recent, foarte multi instrumentisti tineri au considerat acest album ca fiind deosebit de inspirant pentru formarea lor muzicala... Un disc "cult", au afirmat altii. Sint multumit cu rezultatul si nu as mai schimba nimic... Regret in continuare ca nu am scos un disc instrumental cu piesele de jazz-rock!
Considerati ca albumul Post Scriptum sta in picioare la nivel european?
Albumul Post Scriptum suna foarte modern la vremea respectiva, datorita instrumentelor folosite si aranjamentelor. Desigur este si bine cintat. Chiar daca o imprimare pe 8 canale facuta la Electrcord concura greu cu studiourile avansate din Vest, de atunci. Raportat si la stilul de muzica pe care il propuneam! Muzical vorbind, cred ca a existat o oarecare doza de originalitate. Dar albumul nu este foarte omogen stilistic. De exemplu piesa Mireasma noptii la care am tinut foarte mult, motiv pentru care am si interpretat-o vocal (din pacate mai putin inspirat pe disc decit de obicei), este o balada pop. In timp ce, de exemplu Joc de cuvinte aminteste de un fel de "rock simfonic", sa zic...
De la o piesa la alta, este greu de gasit o incadrare in stil. La majoritatea pieselor - dar nu la toate! - apare elementul comun "jazz". Un riff, un solo de ghitara sau de clape, etc... Am fost constienti de lucrul acesta. Ni s-a parut "amuzant" sa combinam stiluri de muzica diferite pe disc. Ne-a dat chiar o senzatie de "libertate". Conforma cu ideea noastra de baza vis-a-vis de experimentarile artistice pe care le faceam atunci. (Cel putin) in muzica aveam voie sa facem "orice"...
...dar imi este greu sa spun daca "ar fi stat in picioare" la nivel european. Ceea ce pot spune este ca in vara anului 1981 cind am cintat pe litoral, intr-un restaurant rezervat turistilor englezi, am facut mare succes cu piesa Daca intr-o zi!
Englezii ne cereau sa cintam piesa de mai multe ori pe seara! Mai mult decit atit, incepusera sa fredoneze cu noi. Ei denumisera piesa "Lasa". (..."lasa tristetea care te-a cuprins"... era o parte din refren). Desi o cintam in limba romana!
Stim despre existenta unei editii LP in limba engleza a discului. Cui s-a adresat, in ce conditii a aparut, pe ce canale a fost distribuita si in ce numar de exemplare? Ati avut posibilitatea unor concerte in afara granitelor?
Varianta engleza a discului Post Scriptum a fost o incercare de a "trece granita". Nu stiu in ce masura s-a reusit. Situatia cultural-politica de atunci era de asa natura incit chiar daca discul ar fi avut succes in strainatate, iar noi am fi fost doriti in afara Romaniei, cred ca nu ni s-ar fi spus! Pur si simplu. Si evident, paradoxal. Asta nu inseamna ca asa a si fost. Sa fiu sincer nu stiu mai nimic despre "soarta" variantei in limba engleza a albumului. In schimb pot spune ca artistii erau exploatati la maximum la realizarea unui album. Eram platiti cu o suma fixa egala cu un salariu lunar modest. Si atit!!! Nici un procent la vinzarea de discuri, nimic. Si sint sigur ca toate albumele enumerate mai sus s-au vindut in cantitati mari..
Acestea fiind spuse, pot sa adaug ca cea mai mare problema a artistilor pop-rock (jazz) romani din respectiva perioada era lipsa de experienta internationala. Sint convins ca multi artisti romani ar fi putut face cariera la nivel european (sau mondial), daca ar fi existat un schimb cultural adecvat cu restul lumii. Posibilitatea de a concerta in fata unui public strain insemnind si un important pas in evolutia oricarui artist.
Eu am avut ocazia sa cint in strainatate cu Sfinx. Dar cel mai mult imi amintesc de festivalul de jazz de la Debrecen - Ungaria, unde am cintat cu Gramofon in 1979. Este o enigma cum de ni s-a "dat voie sa iesim" atunci! In orice caz, o saptamina de neuitat, in care am vazut o multime de trupe din intreaga lume. In plus, ne-am simtit si noi ca facind parte din miscarea artistica internationala. Ne-am simtit respectati si in acelasi timp inspirati de eveniment. Rezultatul concret a fost o "descatusare" de complexele si timiditatiile avute pina atunci. Fantastic! Ajunsi in tara, am cintat de 10 ori mai bine. Aveam incredere in fortele noastre, eram inspirati, relaxati... Da, era mai bine in Ungaria, Polonia, Cehoslovacia si sa nu uitam Iugoslavia - pe vremea aceea...
Ati cantat cu Sfinx si ati inregistrat Albumul albastru.
Da, Albumul albastru cu Sfinx, s-a nascut la un an dupa ce deja cintasem impreuna cu Mihai, Bibi si Sorin. "Trebuia" sa apara un nou album Sfinx, asa ca, in vara lui 1983, dupa ce am cintat pe litoral, am luat o luna libera, am plecat la Timisoara - unde locuiam in continuare, si am inceput sa compun. Rostul vietii, Patru anotimpuri cu tine si Cinta cu mine s-au profilat in timp record si pe fondul unui plins insistent de copil aproape nou nascut... Devenisem din nou tata la inceputul anului 1983. (Prima data in 1980).
Din nou, la Bucuresti. Citeva repetitii si apoi imprimarile la Electrecord. Trebuie spus ca noua formula Sfinx demarase greu. A durat un pic pina "ne-am simtit" unii pe altii. De aceea, spectacolele de la inceputul colaborarii au fost destul de neconvingatoare. Dar, in special odata cu noul repertoriu, am inceput sa cintam din ce in ce mai bine. Foarte multe concerte din perioada: 1983(84)-1985 au fost la inaltime. Acesta este discul pe care as fi dorit sa-l facem in alte conditii: Imediat dupa imprimare am facut un turneu cu noul material. O luna mai tirziu, piesele "se asezasera", prinsesera forma finala, etc... Dar, din pacate, inregistrarile erau deja facute...
Evident, ar fi fost mult mai reprezentativ daca am fi imprimat albumul dupa turneu. In plus, sound-ul Sfinx era mai bun live decit cel reusit de noi pe disc, ceea ce face ca albumul sa nu arate cu adevarat valoarea de atunci a trupei, cred eu... Chiar si asa, consider discul Sfinx ca fiind unul reusit. Sint multumit de aportul meu la disc. Atit compozitional cit si interpretativ.
Incercati o caracterizare dupa criterii artistice a membrilor Post Scriptum. Particularitati si numitor comun. Avem vreo sansa de a va revedea impreuna pe o scena?
Cum am mai mentionat, important pentru Post Scriptum a fost trasatura artistica generala la TOTI membrii trupei si anume aceea de a intelege si aplica "libertatea de exprimare" in muzica. Nu am avut niciodata probleme sa experimentam, sa facem lucrurile "altfel". Dimpotriva! Eram diferiti, dar in acelasi timp ne completam unul pe celalalt. De asemeni, ne-a legat si ne leaga in continuare o prietenie deosebita!
In acest an am fost invitat la festivalul de jazz de la Garana. Am acceptat invitatia in mare masura pentru ca am vrut sa omagiez amintirea celor doi componenti Post Scriptum care nu mai sint in viata: Mircea Marcovici "Ciulica" si Emil Zoltan "Zoli". De asemeni, Adrian Malin Dragut, unul din realizatorii copertei albumului Post Scriptum.
In plus, vara aceasta, s-au implinit 20 de ani de cind am parasit tara si m-am stabilit la Stockholm. Initial, urma sa cint cu o trupa suedeza. Ulterior, am fost nevoit sa gasesc - in graba - o alta solutie. Lucrurile s-au terminat cu bine, iar pe scena am fost in cele din urma (alaturi de alti invitati), 3 membrii Post Scriptum!: Subsemnatul, Mihai Farcas si Toni Kühn. Acest lucru m-a stimulat si planuiesc o eventuala reactualizare a trupei, in varianta jazz-rock si cu focus pe festivaluri de jazz. Dar "sansa" de a ne revedea pe scena, depinde mai mult de organizatorii de spectacole din Romania.
Pot sa spun cu oarecare dezamagire ca in ultimii 20 de ani (pina la Garana 2005), nu am fost invitat (invitati) nici macar o data la vreun eveniment artistic in tara! Cu toate ca la fiecare din putinele mele vizite (1991, 1993, 1998, 2004) mi-am aratat interesul de a mai veni sa cint in Romania. Ma refer la o invitatie "profesionala": in conditii decente, in care sa se arate respect fata de artist si realizarile sale. Gasesc "pasivitatea" organizatorilor de neinteles si "anormala". Sper ca lucurile sa se schimbe si sa ne mai putem intilni cu publicul roman... Mai ales ca in ultimii ani au inceput sa existe si fonduri pentru asta!
Totusi, am mai participat la viata muzicala romaneasca si dupa 1985 (respectiv 1990, dupa revolutie...). Printre altele, as enumera: Aniversarea 20 de ani Pro Musica din decembrie 1993. A fost o intilnire excelenta intre fosti prieteni si colegi de trupa. Ma bucur ca s-a realizat.
Participarea la albumul: Undeva in Europa al lui Ilie Stepan in anul 1998. In vara anului 2004, la Bucuresti, am colaborat din nou cu Mircea Baniciu. De data asta la o emisiune in direct la televizune. Am recintat live, spontan, din piesele de pe "Discul galben". O saptamina mai tirziu, la Timisoara, un spectacol (jam-session) alaturi de fosti colegi de trupa si alti prieteni, printre care: Toni Kühn (Post Scriptum), Bela Kamocsa (Gramofon), Lica Dolga (Amicii si Pro Musica), Johnny si Sascha Bota. Aceste evenimente au avut insa loc datorita faptului ca eu ma aflam in Romania in vizita!...
Anul acesta, dupa cum am mentionat, am fost invitat pentru prima oara in mod oficial in Romania si am participat la "Garana 2005". Pe linga cei mentionati anterior, am mai cintat si alaturi de citiva membrii ai tinerei trupe timisorene jazz-rock Mindchange si alaturi de saxofonistul suedez David Wilczewsky. Doua saptamini mai tirziu, la Timisoara, am avut din nou un spectacol jam-session la care au participat, pe linga prietenii din 2004, si alti instrumentisti cu care am mai cintat pe vremuri: Bujor Hariga, Doru (Eugen), Iosif (Pro Musica), si citiva muzicieni mai tineri printre care: Horia Crisovan, Victor Miclaus, Mirela Iacob s.a.
Am mai avut si colaborari din Suedia, de exemplu cu grupul Partizan.
Va rugam sa ne prezentati activitatea dumneavoastra muzicala din strainatate. Descrieti mediile in care activati si care este tipul de productie artistica spre care v-ati indreptat?
De-a lungul celor foarte multi ani de cind m-am stabilit in Suedia s-au intimplat multe lucruri. Inclusiv pe plan profesional/muzical. Asemanator cu ceea ce am facut in Romania este faptul ca am "oscilat" intre genuri muzicale diferite. Nu din lipsa de discernamint ci din curiozitate! De ex., in primii ani, am fost fascinat de sound-ul special din muzica pop-rock datorat programarilor tot mai numeroase si mai sofisticate. Am dorit foarte mult sa ajung la un astfel de sound si ceea ce a urmat a fost un lung timp dedicat experimentarilor si invatarii unui - de fapt - nou fel de a face muzica. In plus, in incercarile mele de a intra in anturajul muzicieniilor de studio, m-am lovit mai mereu de intrebari legate de abilitatile mele tehnice mai mult decit de cele de instrumentist. Toate acestea au facut ca - si in ziua de astazi - sa combin munca de studio cu activitatea "live".
In ultimii ani, am cintat jazz, rock, pop, etc...si am aranjat, imprimat si produs in aceleasi stiluri de muzica impreuna cu diversi artisti. Colaborez cu studioul "Jinglebeat" din Stockholm profilat in special pe productii multimedia si lucrez si in propriul meu studio: "DoRuMi". De asemeni, cind este cazul, colaborez si cu alte studiouri.
In mod special as vrea sa mentionez colaborarea din ultimii ani cu excelentul compozitor si om de muzica Vasile Sirli! Ne-am reintilnit pentru prima data dupa ce amindoi parasisem Romania, in 1990 la Paris. Din pacate nu am tinut o legatura foarte strinsa, in mare masura datorita distantei... Dar in 2001 am reluat legatura si - datorita si noii tehnologi digitale - am inceput o colaborare care s-a dovedit a fi foarte fructuoasa. Este vorba de fapt de continuarea unei colaborari care incepuse deja in Romania in anii '80!
Dintre "proiectele mele" as putea sa mentionez: Pentru o scurta perioada, trupa "jazz-rock": P.S. band. O "prelungire" a ideei Post Scriptum (jazz-rock). Impreuna cu muzicieni suedezi. Trupa de rock alternativ The Mess Doctors. Impreuna cu Razvan Moldovan, Ion Olteanu si diversi alti muzicieni suedezi. Albumele solo in stil "new age". (Mai multe din piesele de pe aceste albume au fost folosite ca muzica de film).
Ce anume v-a orientat spre aceasta forma de muzica descrisa generic prin termenul “New Age”? Ne puteti aminti cateva modele artistice in acest sens?
Ma ocup de MUZICA "new age". Nu am aprofundat niciodata fenomenul ("miscarea") "new age". Cred insa in influienta (pozitiva) a muzicii asupra corpului (spiritului) omenesc. Dar pentru mine a face un astfel de gen de muzica este mai mult o forma (in plus) de a-mi satisface necesitatea de a fi creativ. De altfel, eu am facut muzica instrumentala de cind ma stiu....
Ultimul disc, Piano dreams (licentiat in Asia sub numele Deep blue) este rezultatul unor improvizatii de pian! Cea mai mare parte a albumlui este produsa pe baza acestor improvizatii pe care am avut grija sa le inregistrez in conditii foarte bune. Am avut acest gind de multa vreme. Inca de la virsta de 12-13 ani, cind veneam de la scoala, aruncam "ghiozdanul" si cintam ore in sir la pian, am realizat si regretat ca foarte multe momente unice se pierdusera "pentru totdeauna"... Mai apoi, in procesul de compozitie (inclusiv piesele pentru Post Scriptum sau Sfinx, de exemplu), foloseam un casetofon cu care imprimam "tot ceea ce-mi trecea prin minte"... Dupa aceea, reascultam, alegeam ideeile care mi se pareau interesante si le dezvoltam pina cind ajungeam la un rezultat final satisfacator.
Cu Piano dreams am mers si mai departe. Improvizatiile sint complet "nealterate"! One (and the first) take, only! Datorita stilului foarte melodios de muzica, am putut sa-mi reamintesc si sa repet anumite teme de-a lungul improvizatiilor, astfel incit de multe ori piesele suna in mod paradoxal ca fiind foarte "elaborate". Acest lucru a fost posibil, evident, si datorita tehnologiei digitale. Pare mai simplu decit a fost in realitate... Trebuie sa marturisesc ca am pastrat doar o mica parte din cele cintate. Ceea ce am ales contine insa - cred eu - acea incarcatura emotionala unica, aparte, specifica doar momentului creatiei... Un pic mai nostim este ca acuma sint nevoit sa... invat piesele, datorita unei cerinte din ce in ce mai ridicate de a cinta live materialul de pe disc... Evident, voi improviza in mare parte si live...
Mergind pe aceasta idee, am mai realizat anul acesta materialul pentru un eventual nou album: My fingerprints. Aici am cintat "faze" mai diverse. De la teme cu influente clasice, la jazz, etc... Mai dinamic si complex decit Piano dreams, dar - se pare - mai greu de... ascultat. Inca nu sint foarte hotarit daca am "sa-i dau drumul". Daca "da", va trebui probabil sa gasesc o casa de productie cu alt profil. Vom vedea...
Ce parere aveti despre Cubase? Poate preferati Vegas-ul sau Sound Forge-ul?
Prefer Pro Tools si Logic Pro - Mac - OSX cu care si lucrez de obicei. De asemeni folosesc pentru compozitie - productie muzicala si alte programe PC: Acid, Live, Reason, etc.
Care a fost grupul care va marcat tineretea?
The Beatles.
Dar un album important pentru dumneavoastra?
"8:30" - Weather Report - 1979. Fara comentarii... Trebuie doar ascultat.
Am dori sa cunoastem opinia dumneavoastra despre evolutia muzicii rock. Care credeti ca sunt directiile si coordonatele pe care va evolua rock-ul in urmatorii ani?
Nu sint critic muzical. Desigur, imi mai spun parerea despre muzica in discutii cu prietenii, la o bere. Sa incerc, totusi: In ziua de azi sint mult mai multe ramificatii in acest gen de muzica. Evolutia rock cred ca s-a... repetat. De la o muzica cu implicatii politice la rock-ul de divertisment si... inapoi. Concomitent, de asemenea, desigur. Personal, mi-au placut trupe diferite din motive diferite. Cred ca ultima trupa rock care mi-a transmis ceva desoebit a fost Nirvana. Atitudine "cu carul". Dar si muzica. Piesele. Nuantele, dinamica. Imi place in continuare Rolling Stones... In orice caz, exista o tendinta clara de a "repeta" muzica rock. Si cred ca va fi imposibil sa fie altfel in viitor. Cei care vor reusi... vor face alt gen de muzica, banuiesc.
Numiti, va rugam, trei albume romanesti care credeti ca merita ascultate cu prioritate de noile generatii.
Post Scriptum, Sfinx, Mircea Baniciu...
Povestiti-ne o “faza” la care ati fost martor direct in calitate de muzician?
La Timisoara, dar nu numai, circula destul de multe comentarii facute de Ilie Stepan, de-a lungul anilor... Extrem de spirituale si spontane! Imi amintesc de o intimplare care a avut loc cu prilejul comemorarii: Pro Musica - 12 Ani, la inceputul anului 1985, la scurt timp inainte de plecarea mea din tara. Se montau decoruri la Casa Tineretului. Pe scena, urcat pe o scara inalta, cineva incerca sa agate un element de decor, cind la o miscare gresita, marea cortina din spatele scenei a inceput sa se clatine vehement. Portretul nelipsit al lui Ceausescu, incepuse sa se miste amenintator si lumea a ramas - pentru citeva lungi secunde - incremenita. Cind lucrurile s-au linistit, in tacerea lasata, l-am auzit pe Ilie soptind: "Se clatina, dar nu cade"!
Interviu de Mihai Plamadeala, Horia Diaconescu si Ioan Cora
Septembrie 2005 " - http://www.muzicisifaze.com/interviu.php?id=8
http://www.radio3net.ro/sp2/index.php?str=Post+Scriptum&Submit=Caut%E3%2FSearch&s=1f
Am gasit/preluat acest interviu de pe Muzici fi Faze. Interviu de Mihai Plamadeala, Horia Diaconescu si Ioan Cora
"Va rugam sa punctati momentele importante de la infiintarea pana la destramarea grupului Post Scriptum.
Post Scriptum s-a infiintat la Timisoara in toamna anului 1980 si s-a desfiintat in toamna anului 1982. E adevarat ca au mai existat tentative de a "tine in viata" trupa si in urmatorul an, intr-o formula noua, "bucuresteana" (eu devenind membru Sfinx-ului). Dar "adevaratul" Post Scriptum a avut doar doi ani de existenta! De asemeni, de mentionat ar mai fi si faptul ca Post Scriptum s-a nascut prin scindarea formatiei Gramofon, care in perioada Martie 1979 - Septembrie 1980, cvartet fiind, avea in componenta 3 din membrii viitorului noului grup!
Membrii formatiei au fost: Doru Apreotesei - clape, Mihai Farcas - tobe, Mircea Marcovici - bas, Toni Kühn - ghitara, Emil Zoltan - saxofon si Tibi Ladner - voce, percutie. Aceasta o consideram cu totii ca fiind trupa Post Scriptum. Chiar daca Toni Kühn a venit in trupa ceva mai tirziu decit ceilalti membrii. (Inaintea lui Toni, pentru scurt timp la ghitara a cintat binecunoscutul muzician de mai tirziu Dan Ionescu).
In acest scurt timp, am facut foarte multe si variate lucruri. Concerte jazz-rock, pop, teatru, film ("Melodii la Costinesti"), radio, TV, etc; discul pop-rock (cu influente de jazz) "Post Scriptum", Mircea Baniciu - "Discul galben". Diverse alte albume de compilatie ("Club A", s.a.). Colaborari cu multi alti artisti. De mentionat Alexandru Andries, Nicu Alifantis. Turnee nenumarate.
Incercati sa trasati un profil al spectatorilor de la concertele Post Scriptum. Cine erau cei care alcatuiau publicul dvs? Ce alte nume ale muzicii romanesti practicau fuziunea rock-jazz sau jazz-rock credeti ca merita amintite?
Post Scriptum s-a lansat "oficial" cu ocazia Clubului A din primavara anului 1981. Am avut mare succes, ceea ce a si dat startul realizarilor de mai sus. Spectatorii de la Club A au fost reprezentativi "ca profil". In general, elevi, studenti, oameni iubitori de muzica mai putin comerciala.
Printre trupele care faceau o muzica asemanatoare pe atunci erau - din cite imi amintesc: Basorelief si Transfer...
Povestea nasterii albumului: compozitii, imprimari, “saga” momentului discografic. A iesit albumul cum doreati? Ce impact a avut la vremea respectiva? Dar feed-back–ul cum a fost? Acum l-ati “realiza” altfel?
Colaborarea cu Mircea Baniciu a inceput in mare masura datorita faptului ca eram vecini de bloc! Eu la etajul 2, Baniciu la 3. Pe atunci faceam parte din formatia Gramofon. Mircea venea pe la mine si cintam impreuna.
Un an mai tirziu, cind tocmai se nascuse Post Scriptum-ul, materialul de disc era gata. Au urmat citeva repetitii si apoi inregistrarile la Bucuresti. Albumul suna foarte bine! Cred chiar ca este cam cea mai calitativa productie de atunci. Muzical, este de asemeni foarte inspirat. Da, sint mici lucruri pe care le-as fi facut altfel. Atunci. Dar in cea mai mare masura, albumul este asa cum l-am dorit. Nu, n-as mai schimba nimic. Discul a avut (si inca mai are!) mare succes.
Albumul Post Scriptum a aparut ca urmare a succesului avut ca trupa de jazz-rock. Electrecordul nu "avea loc" in momentul respectiv pentru inca o productie jazz. Foarte ciudat, tinind cont de succesul enorm pe care l-am avut la public cu repectivul gen de muzica. Ni s-a propus un album pop-rock. Probabil ca nici acest album nu s-ar fi facut daca nu am fi fost sprijiniti in mod deosebit de Vasile Sirli! Pe de alta parte, trebuie spus ca si noi aveam in gind (si) un album pop-rock. Motivele erau legate atit de faptul ca toti membrii trupei ne incepuseram cariera muzicala in formatii de gen si deci era o muzica care ne placea in continuare, dar si pentru ca simteam ca aveam nevoie sa ne adresam unui public mai larg.
Discul a iesit bine! Din cite am inteles relativ recent, foarte multi instrumentisti tineri au considerat acest album ca fiind deosebit de inspirant pentru formarea lor muzicala... Un disc "cult", au afirmat altii. Sint multumit cu rezultatul si nu as mai schimba nimic... Regret in continuare ca nu am scos un disc instrumental cu piesele de jazz-rock!
Considerati ca albumul Post Scriptum sta in picioare la nivel european?
Albumul Post Scriptum suna foarte modern la vremea respectiva, datorita instrumentelor folosite si aranjamentelor. Desigur este si bine cintat. Chiar daca o imprimare pe 8 canale facuta la Electrcord concura greu cu studiourile avansate din Vest, de atunci. Raportat si la stilul de muzica pe care il propuneam! Muzical vorbind, cred ca a existat o oarecare doza de originalitate. Dar albumul nu este foarte omogen stilistic. De exemplu piesa Mireasma noptii la care am tinut foarte mult, motiv pentru care am si interpretat-o vocal (din pacate mai putin inspirat pe disc decit de obicei), este o balada pop. In timp ce, de exemplu Joc de cuvinte aminteste de un fel de "rock simfonic", sa zic...
De la o piesa la alta, este greu de gasit o incadrare in stil. La majoritatea pieselor - dar nu la toate! - apare elementul comun "jazz". Un riff, un solo de ghitara sau de clape, etc... Am fost constienti de lucrul acesta. Ni s-a parut "amuzant" sa combinam stiluri de muzica diferite pe disc. Ne-a dat chiar o senzatie de "libertate". Conforma cu ideea noastra de baza vis-a-vis de experimentarile artistice pe care le faceam atunci. (Cel putin) in muzica aveam voie sa facem "orice"...
...dar imi este greu sa spun daca "ar fi stat in picioare" la nivel european. Ceea ce pot spune este ca in vara anului 1981 cind am cintat pe litoral, intr-un restaurant rezervat turistilor englezi, am facut mare succes cu piesa Daca intr-o zi!
Englezii ne cereau sa cintam piesa de mai multe ori pe seara! Mai mult decit atit, incepusera sa fredoneze cu noi. Ei denumisera piesa "Lasa". (..."lasa tristetea care te-a cuprins"... era o parte din refren). Desi o cintam in limba romana!
Stim despre existenta unei editii LP in limba engleza a discului. Cui s-a adresat, in ce conditii a aparut, pe ce canale a fost distribuita si in ce numar de exemplare? Ati avut posibilitatea unor concerte in afara granitelor?
Varianta engleza a discului Post Scriptum a fost o incercare de a "trece granita". Nu stiu in ce masura s-a reusit. Situatia cultural-politica de atunci era de asa natura incit chiar daca discul ar fi avut succes in strainatate, iar noi am fi fost doriti in afara Romaniei, cred ca nu ni s-ar fi spus! Pur si simplu. Si evident, paradoxal. Asta nu inseamna ca asa a si fost. Sa fiu sincer nu stiu mai nimic despre "soarta" variantei in limba engleza a albumului. In schimb pot spune ca artistii erau exploatati la maximum la realizarea unui album. Eram platiti cu o suma fixa egala cu un salariu lunar modest. Si atit!!! Nici un procent la vinzarea de discuri, nimic. Si sint sigur ca toate albumele enumerate mai sus s-au vindut in cantitati mari..
Acestea fiind spuse, pot sa adaug ca cea mai mare problema a artistilor pop-rock (jazz) romani din respectiva perioada era lipsa de experienta internationala. Sint convins ca multi artisti romani ar fi putut face cariera la nivel european (sau mondial), daca ar fi existat un schimb cultural adecvat cu restul lumii. Posibilitatea de a concerta in fata unui public strain insemnind si un important pas in evolutia oricarui artist.
Eu am avut ocazia sa cint in strainatate cu Sfinx. Dar cel mai mult imi amintesc de festivalul de jazz de la Debrecen - Ungaria, unde am cintat cu Gramofon in 1979. Este o enigma cum de ni s-a "dat voie sa iesim" atunci! In orice caz, o saptamina de neuitat, in care am vazut o multime de trupe din intreaga lume. In plus, ne-am simtit si noi ca facind parte din miscarea artistica internationala. Ne-am simtit respectati si in acelasi timp inspirati de eveniment. Rezultatul concret a fost o "descatusare" de complexele si timiditatiile avute pina atunci. Fantastic! Ajunsi in tara, am cintat de 10 ori mai bine. Aveam incredere in fortele noastre, eram inspirati, relaxati... Da, era mai bine in Ungaria, Polonia, Cehoslovacia si sa nu uitam Iugoslavia - pe vremea aceea...
Ati cantat cu Sfinx si ati inregistrat Albumul albastru.
Da, Albumul albastru cu Sfinx, s-a nascut la un an dupa ce deja cintasem impreuna cu Mihai, Bibi si Sorin. "Trebuia" sa apara un nou album Sfinx, asa ca, in vara lui 1983, dupa ce am cintat pe litoral, am luat o luna libera, am plecat la Timisoara - unde locuiam in continuare, si am inceput sa compun. Rostul vietii, Patru anotimpuri cu tine si Cinta cu mine s-au profilat in timp record si pe fondul unui plins insistent de copil aproape nou nascut... Devenisem din nou tata la inceputul anului 1983. (Prima data in 1980).
Din nou, la Bucuresti. Citeva repetitii si apoi imprimarile la Electrecord. Trebuie spus ca noua formula Sfinx demarase greu. A durat un pic pina "ne-am simtit" unii pe altii. De aceea, spectacolele de la inceputul colaborarii au fost destul de neconvingatoare. Dar, in special odata cu noul repertoriu, am inceput sa cintam din ce in ce mai bine. Foarte multe concerte din perioada: 1983(84)-1985 au fost la inaltime. Acesta este discul pe care as fi dorit sa-l facem in alte conditii: Imediat dupa imprimare am facut un turneu cu noul material. O luna mai tirziu, piesele "se asezasera", prinsesera forma finala, etc... Dar, din pacate, inregistrarile erau deja facute...
Evident, ar fi fost mult mai reprezentativ daca am fi imprimat albumul dupa turneu. In plus, sound-ul Sfinx era mai bun live decit cel reusit de noi pe disc, ceea ce face ca albumul sa nu arate cu adevarat valoarea de atunci a trupei, cred eu... Chiar si asa, consider discul Sfinx ca fiind unul reusit. Sint multumit de aportul meu la disc. Atit compozitional cit si interpretativ.
Incercati o caracterizare dupa criterii artistice a membrilor Post Scriptum. Particularitati si numitor comun. Avem vreo sansa de a va revedea impreuna pe o scena?
Cum am mai mentionat, important pentru Post Scriptum a fost trasatura artistica generala la TOTI membrii trupei si anume aceea de a intelege si aplica "libertatea de exprimare" in muzica. Nu am avut niciodata probleme sa experimentam, sa facem lucrurile "altfel". Dimpotriva! Eram diferiti, dar in acelasi timp ne completam unul pe celalalt. De asemeni, ne-a legat si ne leaga in continuare o prietenie deosebita!
In acest an am fost invitat la festivalul de jazz de la Garana. Am acceptat invitatia in mare masura pentru ca am vrut sa omagiez amintirea celor doi componenti Post Scriptum care nu mai sint in viata: Mircea Marcovici "Ciulica" si Emil Zoltan "Zoli". De asemeni, Adrian Malin Dragut, unul din realizatorii copertei albumului Post Scriptum.
In plus, vara aceasta, s-au implinit 20 de ani de cind am parasit tara si m-am stabilit la Stockholm. Initial, urma sa cint cu o trupa suedeza. Ulterior, am fost nevoit sa gasesc - in graba - o alta solutie. Lucrurile s-au terminat cu bine, iar pe scena am fost in cele din urma (alaturi de alti invitati), 3 membrii Post Scriptum!: Subsemnatul, Mihai Farcas si Toni Kühn. Acest lucru m-a stimulat si planuiesc o eventuala reactualizare a trupei, in varianta jazz-rock si cu focus pe festivaluri de jazz. Dar "sansa" de a ne revedea pe scena, depinde mai mult de organizatorii de spectacole din Romania.
Pot sa spun cu oarecare dezamagire ca in ultimii 20 de ani (pina la Garana 2005), nu am fost invitat (invitati) nici macar o data la vreun eveniment artistic in tara! Cu toate ca la fiecare din putinele mele vizite (1991, 1993, 1998, 2004) mi-am aratat interesul de a mai veni sa cint in Romania. Ma refer la o invitatie "profesionala": in conditii decente, in care sa se arate respect fata de artist si realizarile sale. Gasesc "pasivitatea" organizatorilor de neinteles si "anormala". Sper ca lucurile sa se schimbe si sa ne mai putem intilni cu publicul roman... Mai ales ca in ultimii ani au inceput sa existe si fonduri pentru asta!
Totusi, am mai participat la viata muzicala romaneasca si dupa 1985 (respectiv 1990, dupa revolutie...). Printre altele, as enumera: Aniversarea 20 de ani Pro Musica din decembrie 1993. A fost o intilnire excelenta intre fosti prieteni si colegi de trupa. Ma bucur ca s-a realizat.
Participarea la albumul: Undeva in Europa al lui Ilie Stepan in anul 1998. In vara anului 2004, la Bucuresti, am colaborat din nou cu Mircea Baniciu. De data asta la o emisiune in direct la televizune. Am recintat live, spontan, din piesele de pe "Discul galben". O saptamina mai tirziu, la Timisoara, un spectacol (jam-session) alaturi de fosti colegi de trupa si alti prieteni, printre care: Toni Kühn (Post Scriptum), Bela Kamocsa (Gramofon), Lica Dolga (Amicii si Pro Musica), Johnny si Sascha Bota. Aceste evenimente au avut insa loc datorita faptului ca eu ma aflam in Romania in vizita!...
Anul acesta, dupa cum am mentionat, am fost invitat pentru prima oara in mod oficial in Romania si am participat la "Garana 2005". Pe linga cei mentionati anterior, am mai cintat si alaturi de citiva membrii ai tinerei trupe timisorene jazz-rock Mindchange si alaturi de saxofonistul suedez David Wilczewsky. Doua saptamini mai tirziu, la Timisoara, am avut din nou un spectacol jam-session la care au participat, pe linga prietenii din 2004, si alti instrumentisti cu care am mai cintat pe vremuri: Bujor Hariga, Doru (Eugen), Iosif (Pro Musica), si citiva muzicieni mai tineri printre care: Horia Crisovan, Victor Miclaus, Mirela Iacob s.a.
Am mai avut si colaborari din Suedia, de exemplu cu grupul Partizan.
Va rugam sa ne prezentati activitatea dumneavoastra muzicala din strainatate. Descrieti mediile in care activati si care este tipul de productie artistica spre care v-ati indreptat?
De-a lungul celor foarte multi ani de cind m-am stabilit in Suedia s-au intimplat multe lucruri. Inclusiv pe plan profesional/muzical. Asemanator cu ceea ce am facut in Romania este faptul ca am "oscilat" intre genuri muzicale diferite. Nu din lipsa de discernamint ci din curiozitate! De ex., in primii ani, am fost fascinat de sound-ul special din muzica pop-rock datorat programarilor tot mai numeroase si mai sofisticate. Am dorit foarte mult sa ajung la un astfel de sound si ceea ce a urmat a fost un lung timp dedicat experimentarilor si invatarii unui - de fapt - nou fel de a face muzica. In plus, in incercarile mele de a intra in anturajul muzicieniilor de studio, m-am lovit mai mereu de intrebari legate de abilitatile mele tehnice mai mult decit de cele de instrumentist. Toate acestea au facut ca - si in ziua de astazi - sa combin munca de studio cu activitatea "live".
In ultimii ani, am cintat jazz, rock, pop, etc...si am aranjat, imprimat si produs in aceleasi stiluri de muzica impreuna cu diversi artisti. Colaborez cu studioul "Jinglebeat" din Stockholm profilat in special pe productii multimedia si lucrez si in propriul meu studio: "DoRuMi". De asemeni, cind este cazul, colaborez si cu alte studiouri.
In mod special as vrea sa mentionez colaborarea din ultimii ani cu excelentul compozitor si om de muzica Vasile Sirli! Ne-am reintilnit pentru prima data dupa ce amindoi parasisem Romania, in 1990 la Paris. Din pacate nu am tinut o legatura foarte strinsa, in mare masura datorita distantei... Dar in 2001 am reluat legatura si - datorita si noii tehnologi digitale - am inceput o colaborare care s-a dovedit a fi foarte fructuoasa. Este vorba de fapt de continuarea unei colaborari care incepuse deja in Romania in anii '80!
Dintre "proiectele mele" as putea sa mentionez: Pentru o scurta perioada, trupa "jazz-rock": P.S. band. O "prelungire" a ideei Post Scriptum (jazz-rock). Impreuna cu muzicieni suedezi. Trupa de rock alternativ The Mess Doctors. Impreuna cu Razvan Moldovan, Ion Olteanu si diversi alti muzicieni suedezi. Albumele solo in stil "new age". (Mai multe din piesele de pe aceste albume au fost folosite ca muzica de film).
Ce anume v-a orientat spre aceasta forma de muzica descrisa generic prin termenul “New Age”? Ne puteti aminti cateva modele artistice in acest sens?
Ma ocup de MUZICA "new age". Nu am aprofundat niciodata fenomenul ("miscarea") "new age". Cred insa in influienta (pozitiva) a muzicii asupra corpului (spiritului) omenesc. Dar pentru mine a face un astfel de gen de muzica este mai mult o forma (in plus) de a-mi satisface necesitatea de a fi creativ. De altfel, eu am facut muzica instrumentala de cind ma stiu....
Ultimul disc, Piano dreams (licentiat in Asia sub numele Deep blue) este rezultatul unor improvizatii de pian! Cea mai mare parte a albumlui este produsa pe baza acestor improvizatii pe care am avut grija sa le inregistrez in conditii foarte bune. Am avut acest gind de multa vreme. Inca de la virsta de 12-13 ani, cind veneam de la scoala, aruncam "ghiozdanul" si cintam ore in sir la pian, am realizat si regretat ca foarte multe momente unice se pierdusera "pentru totdeauna"... Mai apoi, in procesul de compozitie (inclusiv piesele pentru Post Scriptum sau Sfinx, de exemplu), foloseam un casetofon cu care imprimam "tot ceea ce-mi trecea prin minte"... Dupa aceea, reascultam, alegeam ideeile care mi se pareau interesante si le dezvoltam pina cind ajungeam la un rezultat final satisfacator.
Cu Piano dreams am mers si mai departe. Improvizatiile sint complet "nealterate"! One (and the first) take, only! Datorita stilului foarte melodios de muzica, am putut sa-mi reamintesc si sa repet anumite teme de-a lungul improvizatiilor, astfel incit de multe ori piesele suna in mod paradoxal ca fiind foarte "elaborate". Acest lucru a fost posibil, evident, si datorita tehnologiei digitale. Pare mai simplu decit a fost in realitate... Trebuie sa marturisesc ca am pastrat doar o mica parte din cele cintate. Ceea ce am ales contine insa - cred eu - acea incarcatura emotionala unica, aparte, specifica doar momentului creatiei... Un pic mai nostim este ca acuma sint nevoit sa... invat piesele, datorita unei cerinte din ce in ce mai ridicate de a cinta live materialul de pe disc... Evident, voi improviza in mare parte si live...
Mergind pe aceasta idee, am mai realizat anul acesta materialul pentru un eventual nou album: My fingerprints. Aici am cintat "faze" mai diverse. De la teme cu influente clasice, la jazz, etc... Mai dinamic si complex decit Piano dreams, dar - se pare - mai greu de... ascultat. Inca nu sint foarte hotarit daca am "sa-i dau drumul". Daca "da", va trebui probabil sa gasesc o casa de productie cu alt profil. Vom vedea...
Ce parere aveti despre Cubase? Poate preferati Vegas-ul sau Sound Forge-ul?
Prefer Pro Tools si Logic Pro - Mac - OSX cu care si lucrez de obicei. De asemeni folosesc pentru compozitie - productie muzicala si alte programe PC: Acid, Live, Reason, etc.
Care a fost grupul care va marcat tineretea?
The Beatles.
Dar un album important pentru dumneavoastra?
"8:30" - Weather Report - 1979. Fara comentarii... Trebuie doar ascultat.
Am dori sa cunoastem opinia dumneavoastra despre evolutia muzicii rock. Care credeti ca sunt directiile si coordonatele pe care va evolua rock-ul in urmatorii ani?
Nu sint critic muzical. Desigur, imi mai spun parerea despre muzica in discutii cu prietenii, la o bere. Sa incerc, totusi: In ziua de azi sint mult mai multe ramificatii in acest gen de muzica. Evolutia rock cred ca s-a... repetat. De la o muzica cu implicatii politice la rock-ul de divertisment si... inapoi. Concomitent, de asemenea, desigur. Personal, mi-au placut trupe diferite din motive diferite. Cred ca ultima trupa rock care mi-a transmis ceva desoebit a fost Nirvana. Atitudine "cu carul". Dar si muzica. Piesele. Nuantele, dinamica. Imi place in continuare Rolling Stones... In orice caz, exista o tendinta clara de a "repeta" muzica rock. Si cred ca va fi imposibil sa fie altfel in viitor. Cei care vor reusi... vor face alt gen de muzica, banuiesc.
Numiti, va rugam, trei albume romanesti care credeti ca merita ascultate cu prioritate de noile generatii.
Post Scriptum, Sfinx, Mircea Baniciu...
Povestiti-ne o “faza” la care ati fost martor direct in calitate de muzician?
La Timisoara, dar nu numai, circula destul de multe comentarii facute de Ilie Stepan, de-a lungul anilor... Extrem de spirituale si spontane! Imi amintesc de o intimplare care a avut loc cu prilejul comemorarii: Pro Musica - 12 Ani, la inceputul anului 1985, la scurt timp inainte de plecarea mea din tara. Se montau decoruri la Casa Tineretului. Pe scena, urcat pe o scara inalta, cineva incerca sa agate un element de decor, cind la o miscare gresita, marea cortina din spatele scenei a inceput sa se clatine vehement. Portretul nelipsit al lui Ceausescu, incepuse sa se miste amenintator si lumea a ramas - pentru citeva lungi secunde - incremenita. Cind lucrurile s-au linistit, in tacerea lasata, l-am auzit pe Ilie soptind: "Se clatina, dar nu cade"!
Interviu de Mihai Plamadeala, Horia Diaconescu si Ioan Cora
Septembrie 2005 " - http://www.muzicisifaze.com/interviu.php?id=8
marți, 13 octombrie 2009
Valori romanesti recunoscute pe plan international
Aminteam in postarea de dinainte de Doru Apreotesei. El este unchiul meu :) si este un om de mare exceptie. Este un artist adevarat si o valoare incontestabila in domeniul muzical si nu numai. Daca nu ma credeti pe cuvant, cititi putin despre el si "ascultati-l". (www.doruapreotesei.com)
A realizat foarte multe in plan profesional, dar ceea ce vreau sa scot in evidenta de data aceasta este colaborarea lui cu Vasile Sirli, domnul Purcarete si ceilalti mari artisti, la binecunoscuta si muuuuult apreciata piesa Faust (http://www.sibfest.ro/Faust2.aspx). Chiar azi am povestit putin cu Doru si mi-a zis: "Am colaborat prin intermediul lui Vasile Sirli, compozitor roman stabilit la Paris (EuroDisney) si care a colaborat ani de zile cu Purcarete. El a scris si muzica la Faust. Eu am aranjat, programat, pregatit trupa live, etc..."
Puteti citi mai multe despre piesa si succesul ei la festivalul de teatru de la Edinburgh aici: http://edinburghfestival.list.co.uk/article/20226-faust/
Cat despre multele lucruri pe care le-a mai realizat Doru, va invit sa intrati pe site-ul lui unde veti gasi a doua parte a cartii pe care o scrie si in care isi povesteste momente din viata:
http://www.doruapreotesei.com/Webbplats_Doru_Apreotesei/The_Book_part_2.html
A realizat foarte multe in plan profesional, dar ceea ce vreau sa scot in evidenta de data aceasta este colaborarea lui cu Vasile Sirli, domnul Purcarete si ceilalti mari artisti, la binecunoscuta si muuuuult apreciata piesa Faust (http://www.sibfest.ro/Faust2.aspx). Chiar azi am povestit putin cu Doru si mi-a zis: "Am colaborat prin intermediul lui Vasile Sirli, compozitor roman stabilit la Paris (EuroDisney) si care a colaborat ani de zile cu Purcarete. El a scris si muzica la Faust. Eu am aranjat, programat, pregatit trupa live, etc..."
Puteti citi mai multe despre piesa si succesul ei la festivalul de teatru de la Edinburgh aici: http://edinburghfestival.list.co.uk/article/20226-faust/
Cat despre multele lucruri pe care le-a mai realizat Doru, va invit sa intrati pe site-ul lui unde veti gasi a doua parte a cartii pe care o scrie si in care isi povesteste momente din viata:
http://www.doruapreotesei.com/Webbplats_Doru_Apreotesei/The_Book_part_2.html
Pur si simplu... Nutu Olteanu
Aveam nevoie de niste documente asa ca am inceput sa cotrobai printre dosarele mele mai vechi in care pastrez si o parte din articolele scrise in facultate. Mi-am adus aminte de o colaborare avuta cu un ziar in care ii luasem interviu lui Nutu Olteanu in 2003.
Ce vara misto! Ce amintiri de student! :) eeeehh...
Eu l-am cunoscut pe Nutu cu un an inainte, adica in 2002, in Suedia, oarecum din intamplare, dar nu tocmai. Stiti si voi ca "cine se aseamana, se aduna". De data asta asemanare este din punct de vedere profesional si este vorba de o asemanare dintre unchiul meu, Doru Apreotesei (www.doruapreotesei.com) si Nutu. Amandoi sunt maestri intr-ale muzicii, mari muzicieni! Dar cum nimic nu e intamplator si muzica leaga multe carari (asa am ajuns si noi in Suedia atunci, ca sa cantam cu corul), drumurile noastre s-au intalnit la Doru acasa. Fratele meu, care e si el un iubitor de muzica si un pasionat al chitarii (canta foarte bine!), nu a putut sta deoparte de un asemenea anturaj melodios :), asa ca s-a integrat perfect in atmosfera creatiei si a schimbului de valori artistice : ) Ajungem si noi la Doru unde facem cunostinta cu Nutu. Un tip simpaic si de gasca. Asa l-am cunoscut. Peste vreun an, il vad la televizor. Venise in tara sa cante cu Holograf. Si anul acesta Nutu a fost prezent pe scena impreuna cu Holograf., dar iata interviul de atunci (2003):
"Iubitorii rock-ului romanesc din anii '80 isi amintesc cu drag de trupe ca "Rosu si Negru", "Iris" sau "Holograf". Unul dintre cunoscutii membri ai acestor formatii este si Nutu Olteanu. Cu toate ca programul din timpul unui turneu este extrem de incarcat, Nutu a fost binevoitor sa imi ofere un interviu.
In ce perioada ai facut parte din "Holograf"?
- La "Holograf"am cantat intre anii 1986 si 1990.
Cantand acum din nou cu ei, vezi o diferenta intre "holografii" de atunci si cei de acum?
- Da, s-au schimbat foarte mult. Atunci nu erau instrumentele din prezent. Acum sunt dotati cu tot ce au nevoie. Din aceasta cauza realizeaza spectacole de mare efect in care luminile si sunetul sunt intr-o combinatie perfecta.
Cand ai plecat in Suedia?
- In 5 mai 1990.
Ce faci acolo din punct de vedere profesional?
- Cant. Predau ore de chitara la o scoala de muzica pentru cei care doresc sa invete rock si blues. Am, de asemenea, o trupa cu care cant. Ea se numeste "Led Boots".
Ce fel de muzica faceti?
- Piesele noastre sunt bazate pe chitara. E o muzica gen Hendrix, ZZ Top sau Queen.
De cand si cum a luat nastere ideea unei noi colaborati cu "Holograf"?
- Acestea sunt ganduri mai vechi. Acum doi ani am planuit mai in amanunt. In urma cu sase luni trebuia sa se si realizeze aceste planuri, dar pentru ca aici e foarte greu sa planifici ceva pe termen lung, turneul s-a amanat.
In ce consta colaborarea ta cu baietii de la "Holograf"?
- Sunt aici in calitate de invitat. Am avut o contributie la cateva piese, in special la "Inger de-as fi".
Cum ati reusit sa realizati acest disct la o distanta de aproximativ 3000 de kilometri?
- Am purtat legatura pe internet. Ei mi-au trimis mp3-uri si fiecare din noi le-am prelucrat in studiouri.
Fiind prezent la toate concertele din acest turneu de lansare a albumului "Pur si simplu" cum ti s-a parut publicul din Timisoara?
- Pentru mine publicul din Timisoara nu e o noutate. Il cunosc si pot sa spun ca a fost intotdeauna un public deosebit si cald. Stie sa asculte muzica si sa o traiasca.
Te-ai gandit la o colaborare cu "Iris" sau cu alte trupe de aici?
- Nu stiu. Nu am vorbit cu cei de la "Iris", insa e greu de crezut ca s-ar putea realiza o colaborare cu ei. Steagul lor s-a depus demult. Meseria lor e sa cante si asta fac. Merg deja din inertie si nu mai exista inspiratie. Asta nu m-a impiedicat sa cant cu ei la Poiana Brasov, acum, in timpul turneului. Am sustinut acolo cateva jam-session-uri.
Exista posiblitatea unei colaborari cu "Holograf" si pe viitor?
- Eu as putea veni in Romania o data, de doua ori pe an. Poate am sa incerc sa ii duc pe baieti dincolo, nu ca sa nu mai cante, ci ca sa-si largeasca publicul.
Ce vara misto! Ce amintiri de student! :) eeeehh...
Eu l-am cunoscut pe Nutu cu un an inainte, adica in 2002, in Suedia, oarecum din intamplare, dar nu tocmai. Stiti si voi ca "cine se aseamana, se aduna". De data asta asemanare este din punct de vedere profesional si este vorba de o asemanare dintre unchiul meu, Doru Apreotesei (www.doruapreotesei.com) si Nutu. Amandoi sunt maestri intr-ale muzicii, mari muzicieni! Dar cum nimic nu e intamplator si muzica leaga multe carari (asa am ajuns si noi in Suedia atunci, ca sa cantam cu corul), drumurile noastre s-au intalnit la Doru acasa. Fratele meu, care e si el un iubitor de muzica si un pasionat al chitarii (canta foarte bine!), nu a putut sta deoparte de un asemenea anturaj melodios :), asa ca s-a integrat perfect in atmosfera creatiei si a schimbului de valori artistice : ) Ajungem si noi la Doru unde facem cunostinta cu Nutu. Un tip simpaic si de gasca. Asa l-am cunoscut. Peste vreun an, il vad la televizor. Venise in tara sa cante cu Holograf. Si anul acesta Nutu a fost prezent pe scena impreuna cu Holograf., dar iata interviul de atunci (2003):
"Iubitorii rock-ului romanesc din anii '80 isi amintesc cu drag de trupe ca "Rosu si Negru", "Iris" sau "Holograf". Unul dintre cunoscutii membri ai acestor formatii este si Nutu Olteanu. Cu toate ca programul din timpul unui turneu este extrem de incarcat, Nutu a fost binevoitor sa imi ofere un interviu.
In ce perioada ai facut parte din "Holograf"?
- La "Holograf"am cantat intre anii 1986 si 1990.
Cantand acum din nou cu ei, vezi o diferenta intre "holografii" de atunci si cei de acum?
- Da, s-au schimbat foarte mult. Atunci nu erau instrumentele din prezent. Acum sunt dotati cu tot ce au nevoie. Din aceasta cauza realizeaza spectacole de mare efect in care luminile si sunetul sunt intr-o combinatie perfecta.
Cand ai plecat in Suedia?
- In 5 mai 1990.
Ce faci acolo din punct de vedere profesional?
- Cant. Predau ore de chitara la o scoala de muzica pentru cei care doresc sa invete rock si blues. Am, de asemenea, o trupa cu care cant. Ea se numeste "Led Boots".
Ce fel de muzica faceti?
- Piesele noastre sunt bazate pe chitara. E o muzica gen Hendrix, ZZ Top sau Queen.
De cand si cum a luat nastere ideea unei noi colaborati cu "Holograf"?
- Acestea sunt ganduri mai vechi. Acum doi ani am planuit mai in amanunt. In urma cu sase luni trebuia sa se si realizeze aceste planuri, dar pentru ca aici e foarte greu sa planifici ceva pe termen lung, turneul s-a amanat.
In ce consta colaborarea ta cu baietii de la "Holograf"?
- Sunt aici in calitate de invitat. Am avut o contributie la cateva piese, in special la "Inger de-as fi".
Cum ati reusit sa realizati acest disct la o distanta de aproximativ 3000 de kilometri?
- Am purtat legatura pe internet. Ei mi-au trimis mp3-uri si fiecare din noi le-am prelucrat in studiouri.
Fiind prezent la toate concertele din acest turneu de lansare a albumului "Pur si simplu" cum ti s-a parut publicul din Timisoara?
- Pentru mine publicul din Timisoara nu e o noutate. Il cunosc si pot sa spun ca a fost intotdeauna un public deosebit si cald. Stie sa asculte muzica si sa o traiasca.
Te-ai gandit la o colaborare cu "Iris" sau cu alte trupe de aici?
- Nu stiu. Nu am vorbit cu cei de la "Iris", insa e greu de crezut ca s-ar putea realiza o colaborare cu ei. Steagul lor s-a depus demult. Meseria lor e sa cante si asta fac. Merg deja din inertie si nu mai exista inspiratie. Asta nu m-a impiedicat sa cant cu ei la Poiana Brasov, acum, in timpul turneului. Am sustinut acolo cateva jam-session-uri.
Exista posiblitatea unei colaborari cu "Holograf" si pe viitor?
- Eu as putea veni in Romania o data, de doua ori pe an. Poate am sa incerc sa ii duc pe baieti dincolo, nu ca sa nu mai cante, ci ca sa-si largeasca publicul.
Alexandra Nicolici"
Asta a fost in 2003. De atunci au trecut cativa ani, Nutu a mai cantat la noi, chiar si anul acesta si a ramas la fel de meserias ;)
marți, 29 septembrie 2009
Din seria - Intamplari pe sosea in Bucuresti
Si acuma imi vine sa zambesc cand ma gandesc la intamplarea de azi.
Deviasem putin de la traseu ca sa ma opresc la o cafea. Stiam drumul spre Calea Victoriei, asa ca nu l-am mai activat pe "Gippy". Ajung in intersectie, circulatie... a la Bucuresti, nu sunt atenta la semnul de pe marginea drumului care oricum nu se vedea de autobuzul din dreapta mea si ma incadrez pe banda din stanga. Semnalizez si o iau, evident, spre stanga. In intersectie, domnul politist. Il vad, normal, dar imi vad de drum :)
Ajung langa el si imi face semn sa ... trag pe dreapta. Ups! Oare ce oi fi facand, ma intreb?
Domnul politist se prezinta iar apoi imi spune ca am virat spre stanga unde nu era voie. Imi cere actele si ma intreaba daca vreau sa platesc amenda pe loc sau in doua zile. Ii spun ca nu am suficienti bani la mine, asa ca... Incerc eu sa fiu draguta si... mai "dumb" asa si ii explic situatia:
"Stiti, circulatie, nu am vazut semnul, stiu ca am gresit, dar nu ati putea sa imi dati doar un avertisment?"
N-am cu cine, asa ca, astept cuminte in masina, desi eram putin iritata de faza, ca deh, a fost ca-n filmele cu prosti...
Stau ce stau si merg din nou la domnul politist. Il intreb daca nu se poate totusi, sa rezolvam cu un avertisment si incep sa explic iar:
"Credeti-ma ca nu am vazut semnul, stiu ca am gresit, dar nu faceam asta daca vedeam semnul. Va imaginati ca nu incalcam regula chiar cu dumneavoastra in intersectie."
Nu stiu cum, dar si-a schimbat brusc atitudinea si m-a intrebat daca e ok sa imi dea avertisment si 2 puncte pentru centura. Centura o purtasem, dar am zis, ok. Ma roaga sa astept la masina si apoi ma striga din nou.
Si acuma incepe partea haioasa.
Ma intreaba cu ce ma ocup si daca nu cumva ma incurca cele doua puncte. Pfua! De la amenda bla, bla, bla, la asta?! Ii zic ca e ok, el imi multumeste (!!!) si ma intorc la masina. La scurt timp vine el la mine si ma anunta, politicos, ca trebuie sa astept putin pentru ca va trece o coloana oficiala.
Toate bune, vine coloana, trece coloana, vine domnul politist cu avertismentul si isi cere scuze pentru ca a trebuit sa astept. OK... (serios??!!) Vreau sa ii dau de o cafea si el refuza vertiginos intrebandu-ma daca mai trec prin Bucuresti ca sa bem atunci o cafea. :))) Imi da avertismentul, dar nu uita sa isi noteze numarul de telefon pe spatele hartiei. Apoi ma directioneaza catre iesirea din Bucuresti, escortandu-ma chiar pana in Piata Victoriei.
End of story
Deviasem putin de la traseu ca sa ma opresc la o cafea. Stiam drumul spre Calea Victoriei, asa ca nu l-am mai activat pe "Gippy". Ajung in intersectie, circulatie... a la Bucuresti, nu sunt atenta la semnul de pe marginea drumului care oricum nu se vedea de autobuzul din dreapta mea si ma incadrez pe banda din stanga. Semnalizez si o iau, evident, spre stanga. In intersectie, domnul politist. Il vad, normal, dar imi vad de drum :)
Ajung langa el si imi face semn sa ... trag pe dreapta. Ups! Oare ce oi fi facand, ma intreb?
Domnul politist se prezinta iar apoi imi spune ca am virat spre stanga unde nu era voie. Imi cere actele si ma intreaba daca vreau sa platesc amenda pe loc sau in doua zile. Ii spun ca nu am suficienti bani la mine, asa ca... Incerc eu sa fiu draguta si... mai "dumb" asa si ii explic situatia:
"Stiti, circulatie, nu am vazut semnul, stiu ca am gresit, dar nu ati putea sa imi dati doar un avertisment?"
N-am cu cine, asa ca, astept cuminte in masina, desi eram putin iritata de faza, ca deh, a fost ca-n filmele cu prosti...
Stau ce stau si merg din nou la domnul politist. Il intreb daca nu se poate totusi, sa rezolvam cu un avertisment si incep sa explic iar:
"Credeti-ma ca nu am vazut semnul, stiu ca am gresit, dar nu faceam asta daca vedeam semnul. Va imaginati ca nu incalcam regula chiar cu dumneavoastra in intersectie."
Nu stiu cum, dar si-a schimbat brusc atitudinea si m-a intrebat daca e ok sa imi dea avertisment si 2 puncte pentru centura. Centura o purtasem, dar am zis, ok. Ma roaga sa astept la masina si apoi ma striga din nou.
Si acuma incepe partea haioasa.
Ma intreaba cu ce ma ocup si daca nu cumva ma incurca cele doua puncte. Pfua! De la amenda bla, bla, bla, la asta?! Ii zic ca e ok, el imi multumeste (!!!) si ma intorc la masina. La scurt timp vine el la mine si ma anunta, politicos, ca trebuie sa astept putin pentru ca va trece o coloana oficiala.
Toate bune, vine coloana, trece coloana, vine domnul politist cu avertismentul si isi cere scuze pentru ca a trebuit sa astept. OK... (serios??!!) Vreau sa ii dau de o cafea si el refuza vertiginos intrebandu-ma daca mai trec prin Bucuresti ca sa bem atunci o cafea. :))) Imi da avertismentul, dar nu uita sa isi noteze numarul de telefon pe spatele hartiei. Apoi ma directioneaza catre iesirea din Bucuresti, escortandu-ma chiar pana in Piata Victoriei.
End of story
miercuri, 23 septembrie 2009
Recomandare
500 Days Of Summer
Este un titlu care, la prima vedere, te trimite cu gandul la o vara fooooarte lunga. Dupa ce vezi trailer-ul filmului, iti schimbi probabil parerea, iar dupa ce vezi filmul, ai impresia ca cineva s-a inspirat din viata ta...!?
Trailer-ul este foarte dragut. Soundtrack-ul il ascult intr-una. Filmul nu este o poveste de dragoste... Cel putin asa zice domnul povestitor. Concluzia ramane la latitudinea privitorului.
Este un titlu care, la prima vedere, te trimite cu gandul la o vara fooooarte lunga. Dupa ce vezi trailer-ul filmului, iti schimbi probabil parerea, iar dupa ce vezi filmul, ai impresia ca cineva s-a inspirat din viata ta...!?
Trailer-ul este foarte dragut. Soundtrack-ul il ascult intr-una. Filmul nu este o poveste de dragoste... Cel putin asa zice domnul povestitor. Concluzia ramane la latitudinea privitorului.
joi, 17 septembrie 2009
China - Impressive places, culture and people
Beijing, Xi'an and ShangHai are the three cities I have seen. I never thought of China this way before seeing it. I knew about it's culture and about representative places and things, about religion and politics, but all the places I've seen are simply exquisite.
From The Temple of Heaven to The Great Wall or from the amazing Yu Garden to the incredible ShangHai by night, from the Forbiden City, Tiananmen Square to the Buddha Lama Temple, The Silk Carpets Factory and many more unforgetable places, China has an incredible amount of culture, traditions, philosophy and history!
Although I only saw these three cities I feel like I've learned a lot. Of course, there is always room for more :)
Definatly worth visiting!
From The Temple of Heaven to The Great Wall or from the amazing Yu Garden to the incredible ShangHai by night, from the Forbiden City, Tiananmen Square to the Buddha Lama Temple, The Silk Carpets Factory and many more unforgetable places, China has an incredible amount of culture, traditions, philosophy and history!
Although I only saw these three cities I feel like I've learned a lot. Of course, there is always room for more :)
Definatly worth visiting!
miercuri, 2 septembrie 2009
Suntem tratati asa cum ne prezentam...
Imi aduc aminte, din ce in ce mai des, de o vorba pe care mi-o spunea mama mea inca din copilarie: „Asa cum iti respecti propria persoana, asa vei fi respectat si perceput si de ceilalti”. Abia in ultimii ani am reusit (si o spun fara rusine) sa inteleg exact ce a vrut sa spuna cu aceste cuvine. Fie ca ma refer la o problema la scara micro, fie ca e extrapolata la scara macro, esenta e aceeasi. Ca exemplificare in acest context, as vrea sa va spun o poveste.
Se intampla acum vreo 2 ani; doream sa particip la o conferinta Rotary International – a 3-a la care urma sa particip. Locul ales pentru desfasurare era L.A., asa ca eu aveam nevoie de viza. Mai fusesem odata in State, tot pentru conferinta R.I., dar ca reprezentat al districtului nostru Rotary 2241 la RYLA (Rotary Youth Leadership Award). Atunci nu am intampinat nici o problema (imi cer scuze lingvistilor, dar forma de „nicio” nu imi este pe plac...). Am primit viza pe cateva luni, cu toate ca ma interesau doar vreo 8 zile.
M-am prezentat, ca si data precedenta, cu toate acetele necesare si sinceritatea de care dau si acum dovada. Situatia era in felul urmator: eu tocmai demisionasem din functia de regizor de emisie de la televiziunea la care lucrasem si eram in curs de angajare la o noua firma. Aceasta situatie am prezentat-o si la Ambasada Americii la Bucuresti. Mare greseala! Am fost prea sincera cu doamna de la ghiseu, drept urmare, am primit un refuz. Nu conta ca aveam rezervarile facute pentru conferinta si invitatia de la Rotary International. Fata mea parea suficient de suspecta, incat nu am putut sa vin cu argumente intr-atat de puternice incat sa o conving ca eu nu doresc decat sa particip la conferinta Rotary International si nu am nici un fel de perspective sa raman ilegal in State. Faptul ca am fost sincera si am etalat situatia exact asa cum era, nu m-a ajutat decat la... obtinerea unui refuz de viza.
Care ar trebui sa fie concluzia trasa din acest episod? De ce mi s-a refuzat viza? Am mai fost o data acolo, nu m-am abatut de la reglementarile prevazute nici de legile lor si nici de ale noastre... Am poposit pe diverse meleaguri din Europa si America de Sud si nu m-am abatut niciodata de la restrictiile nici unei tari!
Inteleg temerile fiecarui sistem si inteleg ca sunt metode de precautie implementate in diverse situatii. Dar oameni buni! Daca tot exista acest control ca sistem de precautie, de ce nu se implementeaza pana la capat? De ce nu se verifica niste date mai concrete in ceea ce priveste o persoana anume? De ce doamna de la ghiseu decide daca eu am dreptul sa particip sau nu la o conferinta internationala? De ce acea doamna sau oricine e responsabil in luarea unei astfel de decizii nu verifica putin background-ul omului in cauza? De ce sunt eu (si muuuuuuuulttttttiiii altii ca mine) pusa in aceeasi oala cu cei care mint?
De ce nu dainuie spusele mamei mele in urechile majoritatii?????
Se intampla acum vreo 2 ani; doream sa particip la o conferinta Rotary International – a 3-a la care urma sa particip. Locul ales pentru desfasurare era L.A., asa ca eu aveam nevoie de viza. Mai fusesem odata in State, tot pentru conferinta R.I., dar ca reprezentat al districtului nostru Rotary 2241 la RYLA (Rotary Youth Leadership Award). Atunci nu am intampinat nici o problema (imi cer scuze lingvistilor, dar forma de „nicio” nu imi este pe plac...). Am primit viza pe cateva luni, cu toate ca ma interesau doar vreo 8 zile.
M-am prezentat, ca si data precedenta, cu toate acetele necesare si sinceritatea de care dau si acum dovada. Situatia era in felul urmator: eu tocmai demisionasem din functia de regizor de emisie de la televiziunea la care lucrasem si eram in curs de angajare la o noua firma. Aceasta situatie am prezentat-o si la Ambasada Americii la Bucuresti. Mare greseala! Am fost prea sincera cu doamna de la ghiseu, drept urmare, am primit un refuz. Nu conta ca aveam rezervarile facute pentru conferinta si invitatia de la Rotary International. Fata mea parea suficient de suspecta, incat nu am putut sa vin cu argumente intr-atat de puternice incat sa o conving ca eu nu doresc decat sa particip la conferinta Rotary International si nu am nici un fel de perspective sa raman ilegal in State. Faptul ca am fost sincera si am etalat situatia exact asa cum era, nu m-a ajutat decat la... obtinerea unui refuz de viza.
Care ar trebui sa fie concluzia trasa din acest episod? De ce mi s-a refuzat viza? Am mai fost o data acolo, nu m-am abatut de la reglementarile prevazute nici de legile lor si nici de ale noastre... Am poposit pe diverse meleaguri din Europa si America de Sud si nu m-am abatut niciodata de la restrictiile nici unei tari!
Inteleg temerile fiecarui sistem si inteleg ca sunt metode de precautie implementate in diverse situatii. Dar oameni buni! Daca tot exista acest control ca sistem de precautie, de ce nu se implementeaza pana la capat? De ce nu se verifica niste date mai concrete in ceea ce priveste o persoana anume? De ce doamna de la ghiseu decide daca eu am dreptul sa particip sau nu la o conferinta internationala? De ce acea doamna sau oricine e responsabil in luarea unei astfel de decizii nu verifica putin background-ul omului in cauza? De ce sunt eu (si muuuuuuuulttttttiiii altii ca mine) pusa in aceeasi oala cu cei care mint?
De ce nu dainuie spusele mamei mele in urechile majoritatii?????
duminică, 30 august 2009
Eternal sunshine of the spotless mind
"How happy is the blameless vestal's lot
The world forgetting by the world forgot.
Eternal sunshine of the spotless mind
Each prayer accepted and each wish resigned."
The title of the film comes from a poem by Alexander Pope, entitled "Eloise to Abelard".
miercuri, 26 august 2009
Recomandare
A few good man
"- You want the truth?
-Yes, I want the truth!
- You can't handle the truth!"
"- You want the truth?
-Yes, I want the truth!
- You can't handle the truth!"
luni, 24 august 2009
Filosofia aplicata a cascavalului
Draguta filosofia asta a svaiterului, nu? Dar parca nu mai e la fel de draguta daca extrapolam sensul si facem referire la societatea noastra. Filosofia nu se schimba si se potriveste ca o manusa. Imaginati-va putin cum arata un svaiter si cum arata "our beloved society". Seamana de zici ca ar fi frati; amandoi gaunosi…
In sistem, cu cat “lantul slabiciunilor” creste, cu atat se inmultesc si gaurile si devine din ce in ce mai lipsit de consistenta, de credibilitate si valoare. E ca si telefonul fara fir: pornesti de la un punct si daca nu esti pe faza sa … interceptezi, esti trimis in 10 mii de locuri care, la randul lor, se impart in 15 mii de birouri, care, la randul lor, se impart in ‘jdemii de indivizi in posturi care mai de care mai importante.
Dar de ce??? De ce sa trebuiasca sa “interceptezi”, sa “driblezi” si sa “crosetezi” printre gaurile societatii?
Nu vi se pare de-a dreptul… hilar (?!) ca absolventii de drept trebuie sa aiba un aport barosan de cascaval ca sa intre in sistemul judiciar?! (Asta dupa terminarea facultatii, evident. Caci ceea ce se intampla pe parcursul studiilor e… alta branza, poate si mai gaunoasa.)
Toata lumea stie treaba asta, dar totusi ea continua sa existe. Oi fi eu de pe alta planeta de nu pot sa concep o astfel de aberatie? Cum poti sa iti bati joc de sarmanul absolvent (fara un leu un buzunar, vorba cantecului) si sa ii ceri sume exorbitante pentru stagiu? Este STRIGATOR LA CER!!! Si daca are bani si daca nu are, chiar nu e nici o importanta. (Aici intervine un nou soi de branza, acela “mucegait”, insa aici analogia se potriveste doar in parte – e scump si e… putred, cu alte cuvinte “copiii de bani gata” au prioritate in sistem ca, vorba aceea: au cu ce, ma!) Important e ca sistemul sa dea tonul si uite ca o face, fara pic de rusine. Tonul asta e tare fals si ma zgarie pe creier si nu-mi vine sa cred ca sunt singura care gandeste asa.
Stiu! Cu o floare nu se face primavera, dar cu ea poate sa inceapa.
*Bineinteles ca exista si exceptii... insa ele se incadreaza la categoria "one in a million"
In sistem, cu cat “lantul slabiciunilor” creste, cu atat se inmultesc si gaurile si devine din ce in ce mai lipsit de consistenta, de credibilitate si valoare. E ca si telefonul fara fir: pornesti de la un punct si daca nu esti pe faza sa … interceptezi, esti trimis in 10 mii de locuri care, la randul lor, se impart in 15 mii de birouri, care, la randul lor, se impart in ‘jdemii de indivizi in posturi care mai de care mai importante.
Dar de ce??? De ce sa trebuiasca sa “interceptezi”, sa “driblezi” si sa “crosetezi” printre gaurile societatii?
Nu vi se pare de-a dreptul… hilar (?!) ca absolventii de drept trebuie sa aiba un aport barosan de cascaval ca sa intre in sistemul judiciar?! (Asta dupa terminarea facultatii, evident. Caci ceea ce se intampla pe parcursul studiilor e… alta branza, poate si mai gaunoasa.)
Toata lumea stie treaba asta, dar totusi ea continua sa existe. Oi fi eu de pe alta planeta de nu pot sa concep o astfel de aberatie? Cum poti sa iti bati joc de sarmanul absolvent (fara un leu un buzunar, vorba cantecului) si sa ii ceri sume exorbitante pentru stagiu? Este STRIGATOR LA CER!!! Si daca are bani si daca nu are, chiar nu e nici o importanta. (Aici intervine un nou soi de branza, acela “mucegait”, insa aici analogia se potriveste doar in parte – e scump si e… putred, cu alte cuvinte “copiii de bani gata” au prioritate in sistem ca, vorba aceea: au cu ce, ma!) Important e ca sistemul sa dea tonul si uite ca o face, fara pic de rusine. Tonul asta e tare fals si ma zgarie pe creier si nu-mi vine sa cred ca sunt singura care gandeste asa.
Stiu! Cu o floare nu se face primavera, dar cu ea poate sa inceapa.
*Bineinteles ca exista si exceptii... insa ele se incadreaza la categoria "one in a million"
miercuri, 19 august 2009
Filosofia.... cascavalului
Cand spun "cascaval", nu fac referire la binecunoscutul sens figurativ, ci exact la sensul lui propriu de... branza.
Zilele trecute am dezvoltat, impreuna cu cel mai bun prieten al meu, o adevarata "filosofie a Svaiterului" :) Ca sa pot prezenta "ingenioasa" noastra deductie, trebuie mai intai sa fiu sigura ca toata lumea este in clar cu ce inseamna Svaiter.
Asadar, DEX-ul spune: ȘVÁIȚER s.n. Varietatea de brânză fină, asemănătoare cu cașcavalul, prezentând goluri mari în masa ei. – Din germ. Schweizer[käse].
Deci, ne-an inteles! Svaiterul are goluri. Si acum deductia noastra:
O cantitate mica de svaiter contine un numar mic de gauri, pe cand o cantitate mai mare de svaiter, contine un numar mai mare de gauri. Concluzie: bucatelele mici contin mai mult svaiter. :))
Parca eram Sherlock Holmes si Watson in varianta de... criza :))
The Philosophy of ...Cheese
When I say „Cheese”, I am not refering to the well-known figurative sense of it, but to the exact meaning of the word.... cheese.
A few days ago, together with my best friend, we developed a true „philosophy of Schweizer” :)
In order to tell you our „ingenious” deduction, I have to make sure that everyone knows what Schwaiter means. So, The Dictionary says that Schweizer is a fine variety of cheese with holes in it.
We’re clear, aren’t we? The Schweizer has holes in it. And now our deduction:
A small quantity of schweizer contains a small number of holes and in the meantime, a big quantity of schweizer contains a bigger number of holes. Conclusion: small pieces contain more schweizer. :)
We felt like Sherlock and Watson in the time of... crises :)
Zilele trecute am dezvoltat, impreuna cu cel mai bun prieten al meu, o adevarata "filosofie a Svaiterului" :) Ca sa pot prezenta "ingenioasa" noastra deductie, trebuie mai intai sa fiu sigura ca toata lumea este in clar cu ce inseamna Svaiter.
Asadar, DEX-ul spune: ȘVÁIȚER s.n. Varietatea de brânză fină, asemănătoare cu cașcavalul, prezentând goluri mari în masa ei. – Din germ. Schweizer[käse].
Deci, ne-an inteles! Svaiterul are goluri. Si acum deductia noastra:
O cantitate mica de svaiter contine un numar mic de gauri, pe cand o cantitate mai mare de svaiter, contine un numar mai mare de gauri. Concluzie: bucatelele mici contin mai mult svaiter. :))
Parca eram Sherlock Holmes si Watson in varianta de... criza :))
The Philosophy of ...Cheese
When I say „Cheese”, I am not refering to the well-known figurative sense of it, but to the exact meaning of the word.... cheese.
A few days ago, together with my best friend, we developed a true „philosophy of Schweizer” :)
In order to tell you our „ingenious” deduction, I have to make sure that everyone knows what Schwaiter means. So, The Dictionary says that Schweizer is a fine variety of cheese with holes in it.
We’re clear, aren’t we? The Schweizer has holes in it. And now our deduction:
A small quantity of schweizer contains a small number of holes and in the meantime, a big quantity of schweizer contains a bigger number of holes. Conclusion: small pieces contain more schweizer. :)
We felt like Sherlock and Watson in the time of... crises :)
duminică, 16 august 2009
Accidental Husband
Dragut tare, filmul! Simpatic foc. Evident, previzibil sau chiar clisee dupa unii, dar chiar si ei raman cu zambetul pe buze la final. O comedie romantica; o poveste in care drumurile lor se intalnesc, oarecum intamplator, printr-o conjunctura putin neplacuta la inceput. Ea ii strica lui casnicia, fara ca sa aiba macar habar de asta. El vrea sa ii raspunda cu aceeasi moneda, dar nu se gandeste ca lucrurile pot lua o turnura interesanta. Situatia se complica, sentimentele se intensifica, indeciziile incep sa isi faca aparitia treptat, iar restul e ...viata ca-n filme :)
Frumos si de dorit, dar nu pot sa nu ma gandesc la bancul acela care se incheia cu poanta:
„Vezi, bai ninja, ca nu-i ca-n filme?”
Frumos si de dorit, dar nu pot sa nu ma gandesc la bancul acela care se incheia cu poanta:
„Vezi, bai ninja, ca nu-i ca-n filme?”
vineri, 14 august 2009
miercuri, 12 august 2009
There is a land called Maramures... Welcome!
A place where you hear the silence
A place where you enjoy the nature and the kindness of people
A place where time stays still
A place where you'll always be WELCOME!
luni, 10 august 2009
Stiati ca...?
Una dintre ideile mele mai vechi (mult mai vechi!)si nematerializata pana astazi, era sa scriu articole despre lucruri interesante, curioase, care se intampla in jurul nostru, dar pe care nu le observam sau despre care nu stim mare branza din diverse motive.
Pentru ca am prostul obicei de a "da nastere" multor idei fara a le pune in practica si imi dau seama de asta, am decis sa schimb mersul lucrurilor si sa ma apuc de treaba.
Prin urmare, de azi, pe blogul meu se va afla rubrica "Stiati ca...?". Recunosc ca titlul rubricii e cam banal si putin prafuit, dar acesta a fost numele ales initial (demuuuult, tare demult...:)) si as vrea sa il pastrez din motive... o lecuta nostalgice.
Primul subiect din rubrica se refera la mult prea cunoscutii "paparazzi". E foarte clara definitia acestui termen (banuiesc :) ), insa ceea ce e mai putin cunoscuta este provenienta acestui cuvant. El reprezinta un "eponim", adica un termen generic provenit de la un nume propriu. Asadar, termenul "paparazzi" deriva de la numele personajului Signor Paparazzo din La dolce vita (film, 1960, regizat de Federico Fellini). Personaluj Paparazzo era un fotograf care urmarea sa fotografieze renumiti actori ameicani. Fellini a creat acest personaj, inspirat fiind de Tazzio Secchiaroli, un fotograf din Roma care surprindea celebritatile in ipostaze inedite.
Numele de Paparazzo a fost imprumutat din cartea de calatorii "In Marea Ionica" scrisa de George Gissing, publicata in 1901. *
* Informatiile au fost preluate din "Dictionar de Eponime - De la nume proprii... la nume comune", Octavian Laiu-Despau, Ed. Saeculum I.O., Bucuresti 2006
Pentru ca am prostul obicei de a "da nastere" multor idei fara a le pune in practica si imi dau seama de asta, am decis sa schimb mersul lucrurilor si sa ma apuc de treaba.
Prin urmare, de azi, pe blogul meu se va afla rubrica "Stiati ca...?". Recunosc ca titlul rubricii e cam banal si putin prafuit, dar acesta a fost numele ales initial (demuuuult, tare demult...:)) si as vrea sa il pastrez din motive... o lecuta nostalgice.
Primul subiect din rubrica se refera la mult prea cunoscutii "paparazzi". E foarte clara definitia acestui termen (banuiesc :) ), insa ceea ce e mai putin cunoscuta este provenienta acestui cuvant. El reprezinta un "eponim", adica un termen generic provenit de la un nume propriu. Asadar, termenul "paparazzi" deriva de la numele personajului Signor Paparazzo din La dolce vita (film, 1960, regizat de Federico Fellini). Personaluj Paparazzo era un fotograf care urmarea sa fotografieze renumiti actori ameicani. Fellini a creat acest personaj, inspirat fiind de Tazzio Secchiaroli, un fotograf din Roma care surprindea celebritatile in ipostaze inedite.
Numele de Paparazzo a fost imprumutat din cartea de calatorii "In Marea Ionica" scrisa de George Gissing, publicata in 1901. *
* Informatiile au fost preluate din "Dictionar de Eponime - De la nume proprii... la nume comune", Octavian Laiu-Despau, Ed. Saeculum I.O., Bucuresti 2006
marți, 28 iulie 2009
Recomandare medicala
Nu cred ca mai e nevoie sa adaug vreun comentariu la textul acestui cantec. Imi place, ma binedispune si e doza de optimism care ma revigoreaza :)
Totusi, recomand sa cititi prospectul inainte de utilizare!
Indicatii:
A se ultiliza ori de cate ori este nevoie. Doza recomandata: "fara numar" (:)) - putin nepotrivita analogia cu expresia asta din motive de "bruiaj fonic", dar se potrivea totusi in context, fara nici o referire la altceva decat sensul propriu al ei).
Contraindicatii:
Nu exista. Daca descoperiti, va rugam sa ne anuntati.
Enjoy!
http://www.youtube.com/watch?v=HkJj2Cb3PGo
Totusi, recomand sa cititi prospectul inainte de utilizare!
Indicatii:
A se ultiliza ori de cate ori este nevoie. Doza recomandata: "fara numar" (:)) - putin nepotrivita analogia cu expresia asta din motive de "bruiaj fonic", dar se potrivea totusi in context, fara nici o referire la altceva decat sensul propriu al ei).
Contraindicatii:
Nu exista. Daca descoperiti, va rugam sa ne anuntati.
Enjoy!
http://www.youtube.com/watch?v=HkJj2Cb3PGo
marți, 14 iulie 2009
Naivitate de copil
În copilărie îmi doream să reuşesc să mă transform într-un fel în care să pot vedea lumea din exterior. Îmi imaginam că sunt un observator invizibil care zboară deasupra ei şi o priveşte ca pe un film. Eram şi eu acolo jos şi jucam în acelaşi scenariu al vieţii de pe pământ.
Azi am avut aceeaşi dorinţă...
Suntem atât de prinşi în centrifuga cotidiană încât ne este aproape imposibil să ne detaşăm puţin şi să privim lumea cu obiectivism şi o atitudine neutră. Ne pierdem în detalii mărunte şi lipsite de importanţă, dar pe care le transformăm într-o realitate absolută. În final, ajungem să trăim într-o lume denaturată cu priorităţi absurde.
Nu mai ştim să privim, să ascultăm, să iubim, să împărtăşim un sentiment, să vedem ce e cu adevărat important. Devenim sintetici şi ne dezumanizăm. Nu vedem mai departe decât propriile noastre dorinţe care depăşesc mult limita normalului şi cad într-o lăcomie ridicolă.
Consecinţele le suportăm cu toţii...
... Sofia, ce nume frumos! Odată lumea cunoştea însemnătatea lui...
Credulousness child
As a child, I often wanted to see the world from outside. I used to imagine that I am an invisible observer flying above it, watching it like a story, like a movie. I was down there as well, playing my role in the scenario of life.
Today, I had the same feeling...
We are strongly caught in the daily spin that it is almost impossible to detach a bit, to take a step back and observe the world with objectivism and a neutral attitude. We get lost amongst small and useless details in such way that we turn them in an absolute reality. Finally, we end up living in a deceitful world with absurde priorities.
We've forgetten to just look, listen, love, share a feeling, see what is truly important. We've become more and more synthetical and dehumanized. We don't seem to care more then our own desires which are far beyond normal limits and tend to step into a ridiculous greed.
We all bear the consequences...
... Sofia, what a beautiful name! Once it's meaning was known...
Prostia şi indiferenţa dăunează grav sistemului nervos (II)
Oare care este cauza creşterii numărului de specii din fauna urbană? Lipsa educaţiei şi a celor „7 ani de acasă”? Sistemul educaţional? Anturajul? Indiferenţa sau absenţa părinţilor? Marea democraţie din care fiecare înţelege ce vrea şi de fapt, mai nimeni nu înţelege nimic?
Cauzele sunt, cu siguranţă, mai multe, dar numărul soluţiilor este, din păcate, invers proporţional. Şi asta pentru că suntem pătrunşi de o indiferenţă crasă care ne apasă pe creiere şi nu ne lasă să le hrănim cu niscai cunoştinţe. Să nu cumva să se îngraşe, dragele de ele, creierele! Nu noi suntem de vină, Doamne fereşte! Indiferenţa, bat-o vina!
Râdem şi glumim, dar acest fapt nu e deloc departe de adevăr. Indiferenţa e mare pacoste şi e trecută cu vederea zi de zi (că altfel nu s-ar numi indiferenţă). Nici cei care ar trebui să-şi adape creierele nu se lipsesc de ea, dar nici ceilalţi, de multe ori, nu duc lipsă. Ea e pretutindeni. Veghează neîncetat. Ar trebui să îi scriem un imn.
„O, tu, Indiferenţă de n-ai fi,
Oare câţi proşti ar muri?”
...ar putea fi primele două versuri :)
Care ar putea fi rezolvarea? Cum s-ar putea reduce numărul de specii din minunata faună urbană? Am putea recurge la o tactică spartană? Ei, ei, că am găsit şi o rimă... că deh! Caracteristicul „haz de necaz” românesc*.
*Vezi Cimitirul Vesel de la Săpânţa, o abordare inedită a conceptului de viaţă după moarte. Acest cimitir este singurul de acest fel şi este doar unul dintre multele obiective care trebuie vizitate în Maramureş. Vă recomand să îl includeţi în traseu DUPĂ ce veţi fi trecut deja pe la unul dinte cele mai impresionante muzee, un loc învăluit într-o atmosferă sumbră, umedă şi rece, un loc în care senzaţia de rânced te cuprinde până în măduva spinării – Memorialul Durerii de la Sighet.
Cauzele sunt, cu siguranţă, mai multe, dar numărul soluţiilor este, din păcate, invers proporţional. Şi asta pentru că suntem pătrunşi de o indiferenţă crasă care ne apasă pe creiere şi nu ne lasă să le hrănim cu niscai cunoştinţe. Să nu cumva să se îngraşe, dragele de ele, creierele! Nu noi suntem de vină, Doamne fereşte! Indiferenţa, bat-o vina!
Râdem şi glumim, dar acest fapt nu e deloc departe de adevăr. Indiferenţa e mare pacoste şi e trecută cu vederea zi de zi (că altfel nu s-ar numi indiferenţă). Nici cei care ar trebui să-şi adape creierele nu se lipsesc de ea, dar nici ceilalţi, de multe ori, nu duc lipsă. Ea e pretutindeni. Veghează neîncetat. Ar trebui să îi scriem un imn.
„O, tu, Indiferenţă de n-ai fi,
Oare câţi proşti ar muri?”
...ar putea fi primele două versuri :)
Care ar putea fi rezolvarea? Cum s-ar putea reduce numărul de specii din minunata faună urbană? Am putea recurge la o tactică spartană? Ei, ei, că am găsit şi o rimă... că deh! Caracteristicul „haz de necaz” românesc*.
*Vezi Cimitirul Vesel de la Săpânţa, o abordare inedită a conceptului de viaţă după moarte. Acest cimitir este singurul de acest fel şi este doar unul dintre multele obiective care trebuie vizitate în Maramureş. Vă recomand să îl includeţi în traseu DUPĂ ce veţi fi trecut deja pe la unul dinte cele mai impresionante muzee, un loc învăluit într-o atmosferă sumbră, umedă şi rece, un loc în care senzaţia de rânced te cuprinde până în măduva spinării – Memorialul Durerii de la Sighet.
luni, 13 iulie 2009
Prostia şi indiferenţa dăunează grav sistemului nervos (Partea I)
Fără intenţia de a promova în mod excesiv Radio Guerrilla, simt nevoia să laud programul, iniţiativele şi demersurile pe care echipa acestui post le desfăşoară. Nu aş vrea să fiu acuzată de subiectivism, pentru că nu e cazul; vorba aceea: „ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place”.
Vreau însă să scot în evidenţă, în mod special, (redundanţa este intenţionată) campania „Atlas de mitocănie urbană”. Această campanie reuşeşte să pună în lumină un fapt trist, dar de necontestat: „fericiţi sunt cei săraci cu duhul”... Foarte bine! Foarte tare, frate! (ca să fiu în ton cu expresiile „în vogă”). Mă bucur sincer* de „fericirea lor”, dar vorba lui Creangă „ Milă-mi e de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă ce-mi este” pentru că, fraţilor, „prostia şi indiferenţa dăunează grav sistemului nervos”!!!
Nu trece zi în care să nu întâlnesc, la tot pasul, specii ale faunei urbane. Bine că sunt alte specii ocrotite de lege pe cale de dispariţie, iar aceste exemplare se înmulţesc necontrolat. De unde vine atâta prostie? Şi unde încape? Ne mirăm că totul merge în ţara asta aşa cum merge. Păi cum... ar putea să meargă altfel când numărul acestor specii este în continuă creştere?
Cât de actual este Caragiale! Dar prea finuţ pentru zilele noastre, prea diplomat pentru exemplarele de acum.
Cum se poate să fii cuprins de o doză atât de mare de indiferenţă încât să nu reuşeşti să îţi dezvolţi creierul mai mult decât o... găină?
Trist, fraţilor! Foarte trist!
Va urma...
*Citisem undeva (voi reveni cu titlul exact al cărţii) despre folosirea acestui cuvânt în cadrul unei propoziţii, ca şi formă de justificare exagerată, că dovedeşte, de fapt, exact contrariul… :)
Vreau însă să scot în evidenţă, în mod special, (redundanţa este intenţionată) campania „Atlas de mitocănie urbană”. Această campanie reuşeşte să pună în lumină un fapt trist, dar de necontestat: „fericiţi sunt cei săraci cu duhul”... Foarte bine! Foarte tare, frate! (ca să fiu în ton cu expresiile „în vogă”). Mă bucur sincer* de „fericirea lor”, dar vorba lui Creangă „ Milă-mi e de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă ce-mi este” pentru că, fraţilor, „prostia şi indiferenţa dăunează grav sistemului nervos”!!!
Nu trece zi în care să nu întâlnesc, la tot pasul, specii ale faunei urbane. Bine că sunt alte specii ocrotite de lege pe cale de dispariţie, iar aceste exemplare se înmulţesc necontrolat. De unde vine atâta prostie? Şi unde încape? Ne mirăm că totul merge în ţara asta aşa cum merge. Păi cum... ar putea să meargă altfel când numărul acestor specii este în continuă creştere?
Cât de actual este Caragiale! Dar prea finuţ pentru zilele noastre, prea diplomat pentru exemplarele de acum.
Cum se poate să fii cuprins de o doză atât de mare de indiferenţă încât să nu reuşeşti să îţi dezvolţi creierul mai mult decât o... găină?
Trist, fraţilor! Foarte trist!
Va urma...
*Citisem undeva (voi reveni cu titlul exact al cărţii) despre folosirea acestui cuvânt în cadrul unei propoziţii, ca şi formă de justificare exagerată, că dovedeşte, de fapt, exact contrariul… :)
vineri, 10 iulie 2009
De vazut, de indragit si de ocrotit!
www.retezat.ro
Vizitati site-ul retezat.ro, daca nu aveti ocazia chiar sa mergeti pe munte sa va bucurati de frumusetea naturii.
Vizitati site-ul retezat.ro, daca nu aveti ocazia chiar sa mergeti pe munte sa va bucurati de frumusetea naturii.
Always look at the bright side of things
Shapes of life
http://www.youtube.com/watch?v=F_eyDoWIMPg&feature=fvsr
duminică, 5 iulie 2009
sâmbătă, 27 iunie 2009
De foiletat
Am auzit lunile trecute la Radio Guerrilla amintindu-se despre o carte care se numeşte “Platon si Ornitorincul intră într-un bar”. Comentariile despre această carte mi-au stârnit curiozitatea, drept urmare am cumpărat-o şi am început să o citesc.
Este o abordare excelentă a filosofiei, a marilor teme precum metafizica, empirismul, etica sau logica, tratate de gânditori consacraţi ai vremurilor precum Aristotel, Platon, Hegel, John Locke etc.
Cathcart Thomas şi Klein Daniel sunt autorii acestei cărţi, ambii fiind absolvenţi de filosofie la Harvard (promoţia 1961).
Filosofia, la prima vedere, pare a fi un domeniu puţin mai dificil de abordat şi nu într-atât de atractiv pentru toată lumea. Insă maniera prin care cei doi reuşesc să aducă în prim-plan această disciplină este de-a dreptul… haioasă. Folosind o formulă anecdotică, ei înşişi descriu aceste două categorii ca având la bază acelaşi material:
„Structura şi suculenţa unei anecdote pe de o parte şi structura şi suculenţa unui concept filosofic pe de alta au la bază acelaşi material; ambele "gâdilă" mintea în mod similar. Motivul este simplu: filosofia şi anecdotele au izvorât dintr-un implus identic - acela de a ne bulversa modul în care percepem lucrurile, de a întoarce lumea cu susul în jos şi a scoate la lumină adevărurile ascunse, adesea stânjenitoare, despre viaţă. Ceea ce un filosof numeşte revelaţie, pentru un glumeţ e doar o poantă.”
Prima temă tratată în carte este cea a marilor întrebări – metafizica. Aristotel povestea despre diferenţa dintre caracteristicile esenţiale şi accidentale. El spunea aşa: Socrate a fost un om raţional. Dacă nu era raţional, nu mai era Socrate. Aceasta fiind o caracteristică esenţială care îl definea pe Socrate. Pe de altă parte, Socrate avea nasul strâmb, dar dacă şi-l modifica prin operaţie, tot Socrate rămânea. Aceasta fiind o caracteristică accidentală vizavi de persoana lui Socrate.
Pentru a putea pune în lumină acest subiect filosofic, autorii cărţii au ales, printre altele, următoarea glumă pe care vă invit să o savuraţi:
Thomson, la vârsta respectabilă de peste 70 de ani, se hotărăşte să îşi revigoreze trupul, să îşi reîmprospăteze fizicul. Începe o dietă foarte dură, face exerciţii fizice, în fine după cateva luni încep să se vadă rezultatele. Pierduse câţiva centimetri din talie iar bustul era deja bine conturat. Se gândeşte el că ar fi potrivit să îşi facă şi o tunsoare mai tinerească. Zis şi făcut, dar în momentul în care iese de la frizer, traversând strada, îl loveşte o maşină. Thomson nedumerit, rănit şi muribund, îşi îndreaptă privirea către Cel de sus şi întreabă:
- Doamne, de ce mi-ai făcut una ca asta?
Se aude o voce din ceruri care răspunde:
- Sincer să fiu, Thomson, nu te-am mai recunoscut.
În speranţa că v-am deschis apetitul pentru lectură, vă salut pe voi, toţi aceia pentru care... muzica este pretutindeni :)
Este o abordare excelentă a filosofiei, a marilor teme precum metafizica, empirismul, etica sau logica, tratate de gânditori consacraţi ai vremurilor precum Aristotel, Platon, Hegel, John Locke etc.
Cathcart Thomas şi Klein Daniel sunt autorii acestei cărţi, ambii fiind absolvenţi de filosofie la Harvard (promoţia 1961).
Filosofia, la prima vedere, pare a fi un domeniu puţin mai dificil de abordat şi nu într-atât de atractiv pentru toată lumea. Insă maniera prin care cei doi reuşesc să aducă în prim-plan această disciplină este de-a dreptul… haioasă. Folosind o formulă anecdotică, ei înşişi descriu aceste două categorii ca având la bază acelaşi material:
„Structura şi suculenţa unei anecdote pe de o parte şi structura şi suculenţa unui concept filosofic pe de alta au la bază acelaşi material; ambele "gâdilă" mintea în mod similar. Motivul este simplu: filosofia şi anecdotele au izvorât dintr-un implus identic - acela de a ne bulversa modul în care percepem lucrurile, de a întoarce lumea cu susul în jos şi a scoate la lumină adevărurile ascunse, adesea stânjenitoare, despre viaţă. Ceea ce un filosof numeşte revelaţie, pentru un glumeţ e doar o poantă.”
Prima temă tratată în carte este cea a marilor întrebări – metafizica. Aristotel povestea despre diferenţa dintre caracteristicile esenţiale şi accidentale. El spunea aşa: Socrate a fost un om raţional. Dacă nu era raţional, nu mai era Socrate. Aceasta fiind o caracteristică esenţială care îl definea pe Socrate. Pe de altă parte, Socrate avea nasul strâmb, dar dacă şi-l modifica prin operaţie, tot Socrate rămânea. Aceasta fiind o caracteristică accidentală vizavi de persoana lui Socrate.
Pentru a putea pune în lumină acest subiect filosofic, autorii cărţii au ales, printre altele, următoarea glumă pe care vă invit să o savuraţi:
Thomson, la vârsta respectabilă de peste 70 de ani, se hotărăşte să îşi revigoreze trupul, să îşi reîmprospăteze fizicul. Începe o dietă foarte dură, face exerciţii fizice, în fine după cateva luni încep să se vadă rezultatele. Pierduse câţiva centimetri din talie iar bustul era deja bine conturat. Se gândeşte el că ar fi potrivit să îşi facă şi o tunsoare mai tinerească. Zis şi făcut, dar în momentul în care iese de la frizer, traversând strada, îl loveşte o maşină. Thomson nedumerit, rănit şi muribund, îşi îndreaptă privirea către Cel de sus şi întreabă:
- Doamne, de ce mi-ai făcut una ca asta?
Se aude o voce din ceruri care răspunde:
- Sincer să fiu, Thomson, nu te-am mai recunoscut.
În speranţa că v-am deschis apetitul pentru lectură, vă salut pe voi, toţi aceia pentru care... muzica este pretutindeni :)
miercuri, 17 iunie 2009
marți, 16 iunie 2009
Maramures, plai cu flori
De curand, clubul Rotaract Baia Mare a organizat un concurs de fotografie avand tema “Maramures, traditie si valoare”. Actiunea isi propunea sa aduca in prim-plan preocuparile artistice ale generatiei actuale si sa ofere posibilitatea exprimarii originale in promovarea valorilor maramuresene istorice si contemporane. Lucrarile participante au fost în numar de 77 si au aratat acel Maramures pe care ochiul fotografului a vrut sa il vada.
Dar, hai sa povestim putin despre plaiurile noastre maramuresene din punct de vedere turistic. Avem un aeroport cand national, cand international. Acum suntem la stadiul de naţional din nou... De bine, de rau gara functioneaza constant, la fel si autogara. Firme de inchiriat masini exista, mai putin drumurile pe care sa se circule, caci stadiul in care sunt drumurile noastre toate poate fi, fără probleme, incadrat la categoria rustic 100%. Macar aaa se integreza in peisajul mioritic...
Un peisaj despre care se pot spune atat de multe lucruri frumoase! O cultura care inglobeaza traditii inca purtate de vreme in mai toate satele maramuresene. Valori transmise din generaţie in generatie, de care a auzit o lume intreaga. Maramuresul, tara a lemnului cu oameni de omenie, plini de voie buna, cu inima deschisa.
Meleaguri ale caror poteci te poarta prin 36 de arii naturale protejate. Peisaje fantastice care te atrag atat prin frumusetea si raritatea lor, cat si prin importanta speciilor care se gasesc aici (fauna si flora).
Zona Maramuresului este o lume in care frumosul este intalnit la tot pasul.
Turismul in zona noastra ar trebui sa fie una dintre cele mai mari preocupări pentru ca, vorba lui Artan, “A(ve)m cu ce, ma!”
În loc de bun gasit!
Pe fondul unei crize generale, mai mult sau mai putin indusa, suportata sau pur si simplu preluata de cei mai multi dintre noi, un lucru este sigur:
Timpul tace si trece!
Ne zbatem zi de zi sa invatam noi tehnici de marketing si PR pentru ca imaginea noastra sa fie cunoscuta si sa devina un “Brand”. Fie ca e vorba de produse, servicii sau doar de imaginea personala, inventam tot felul de giumbuslucuri, care mai de care mai colorate pentru a iesi in evidenta si pentru a fi cunoscuti. Dar, de cele mai multe ori, neglijam continutul in favoarea ambalajului si cream niste “forme fara fond” pentru ca… e “trendy”, nu-i asa? Pentru ca imaginea conteaza…
Well, HELLO??? Oricat de “trendy” ar fi, un pachet fara continut nu valoreaza nimic! Mai mult, iti consuma timp sa il despachetezi, ca in final sa te enervezi ca n-ai gasit nimic. Oricat de “cool” ar parea, e expirat din prima secunda. Dar atunci cand pachetul contine informatie? Mda, atunci imaginea intr-adevar devine valoroasa! Abia atunci imaginea conteaza! Pentru ca iti ofera nu doar culori si forme trecatoare, ci informatii utile care te impulsioneaza sa mergi mai departe.
HELLO! HELLO??? HELLO?! Oricum ai intona, ideea e simpla: intr-un mediu atat de dinamic, plin de evenimente si in continua dezvoltare, well, hello! Doar nu vrei sa ramai un pachet lipsit de informatie?!
Acestea fiind scrise, va salut respectuos pe voi, acei cititori pentru care informatia conteaza!
Instead of welcome
On a background of a general crisis, more or less induced, supported or simply taken over by most of us, one thing is sure:
Time passes quickly!
We struggle every day to learn new techniques of marketing and PR for our image to be known and to become a "Brand". Whether it comes to products, services or image, we invent all sorts of tricks to emphasize and to be seen.
But, most often, we neglect the content in favor of packaging and we create "forms without substance" because it is ... "trendy", right? Because the image matters ...
Well, HELLO??? As trendy as it might look, a package withouth content worths nothing! Moreover, it takes time to unpack it and finally you end up angry because you found... Nothing. As cool as it might seem, it is expired from the first second. What about when the package contains information? Yes! That's the time when the image becomes valuable and only then matters! Because it offers not only colors and „passer-by” shapes, but useful information that give an impulse to go further.
HELLO! HELLO? HELLO? Whatever the intonation, the idea is simple: in an environment so dynamic, full of events and in continuous development, well, hello! You do not want to remain an empty package, do you?
That being written, I respectfully salute those readers for whom the information counts!
Timpul tace si trece!
Ne zbatem zi de zi sa invatam noi tehnici de marketing si PR pentru ca imaginea noastra sa fie cunoscuta si sa devina un “Brand”. Fie ca e vorba de produse, servicii sau doar de imaginea personala, inventam tot felul de giumbuslucuri, care mai de care mai colorate pentru a iesi in evidenta si pentru a fi cunoscuti. Dar, de cele mai multe ori, neglijam continutul in favoarea ambalajului si cream niste “forme fara fond” pentru ca… e “trendy”, nu-i asa? Pentru ca imaginea conteaza…
Well, HELLO??? Oricat de “trendy” ar fi, un pachet fara continut nu valoreaza nimic! Mai mult, iti consuma timp sa il despachetezi, ca in final sa te enervezi ca n-ai gasit nimic. Oricat de “cool” ar parea, e expirat din prima secunda. Dar atunci cand pachetul contine informatie? Mda, atunci imaginea intr-adevar devine valoroasa! Abia atunci imaginea conteaza! Pentru ca iti ofera nu doar culori si forme trecatoare, ci informatii utile care te impulsioneaza sa mergi mai departe.
HELLO! HELLO??? HELLO?! Oricum ai intona, ideea e simpla: intr-un mediu atat de dinamic, plin de evenimente si in continua dezvoltare, well, hello! Doar nu vrei sa ramai un pachet lipsit de informatie?!
Acestea fiind scrise, va salut respectuos pe voi, acei cititori pentru care informatia conteaza!
Instead of welcome
On a background of a general crisis, more or less induced, supported or simply taken over by most of us, one thing is sure:
Time passes quickly!
We struggle every day to learn new techniques of marketing and PR for our image to be known and to become a "Brand". Whether it comes to products, services or image, we invent all sorts of tricks to emphasize and to be seen.
But, most often, we neglect the content in favor of packaging and we create "forms without substance" because it is ... "trendy", right? Because the image matters ...
Well, HELLO??? As trendy as it might look, a package withouth content worths nothing! Moreover, it takes time to unpack it and finally you end up angry because you found... Nothing. As cool as it might seem, it is expired from the first second. What about when the package contains information? Yes! That's the time when the image becomes valuable and only then matters! Because it offers not only colors and „passer-by” shapes, but useful information that give an impulse to go further.
HELLO! HELLO? HELLO? Whatever the intonation, the idea is simple: in an environment so dynamic, full of events and in continuous development, well, hello! You do not want to remain an empty package, do you?
That being written, I respectfully salute those readers for whom the information counts!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
