Procesul propagarii informatiilor in salile de asteptare

E interesant sa privesti ceea ce se intampla in jurul tau atunci cand esti pus in situatia, absolut normala (!?), de a astepta ceva, orice, eliberarea unei diplome, par exemple. Dintr-o data, sala de asteptare devine o micro lume; pentru ca acolo se intalnesc toate tipurile de personalitati. Daca vrei sa intalnesti oameni interesanti, din toate punctele de vedere, daca doresti sa studiezi transformari de comportament, tulburari de comportament, diferente sociale, incrucisari de priviri, daca vrei sa cunosti importanta personelor "cheie" (portarul, casierita etc.) sau daca esti curios care este procesul de propagare a informatiilor prin viu grai, acolo este locul potrivit.
Va aduceti aminte de "telefonul fara fir"? Jocul acela in care ne tot sopteam diverse, primind informatia din stanga si dand-o mai departe in dreapta, iar la final iesea cu totul altceva decat cuvantul pornit initial in cursa? Da, sunt sigura ca stiti despre ce vorbesc. Ei, cam asa ceva se intampla intr-o sala de asteptare.
Era vreo 11 jumatate, trebuia sa ajungem acolo pana in ora 12. Destul de multa lume, o coada cam de vreo 7-8 persoane, restul, vreo 25-30, erau care pe unde - unii pe scaune, altii pe afara... Ne-am asezat la rand si intre timp am aflat ca vom primi un numar de ordine de la doamna casiera.
"Stiti, am notat numele meu de fata pe hartia asta, pentru ca e mai greu de inteles", i-a spus prietena mea.
"Spuneti intai poezia si de abia apoi ajungem la nume!", s-a auzit o voce sictirita de dupa geamul casieriei.
Intuitiva cum e, prietena mea a inceput sa spuna "poezia", desi nu primise tema pentru acasa sa vina cu ea invatata... nici macar nu stia ca exista vreo poezie. Eh! Totul e sa prinzi din zbor. Apoi a platit si a primit numarul de ordine - 92. De abia intrase numarul 50... Aveam ceva de asteptat.
"Vreo doua ceasuri am stat", ne-a marturisit un domn care era pe picior de plecare.
Uf! Era ceva de stat, dar am hotarat sa nu plecam, sa nu cumva sa pierdem randul. Dintr-o data lumea a inceput sa se adune in fata celor 3 usi magice (dintre care doar doua erau functionale), in spatele carora se eliberau diplomele.
"Ce se intampla?"
"Nu stiu, dar ceva se intampla."
Se deschide o alta usa si iese o doamna care cere, in ordinea numerelor, buletinele si chitantele.
"S-or fi gandit ca asa va merge mai repede."
"Probabil o sa caute diplomele mai de graba in felul acesta", se auzira voci.
Mai, asa o fi, ne-am gandit si noi.
Afara era cald si soare, starea noastra de spirit era dominata de zambete, inca. Am intrat in vorba cu vecinii din fata noastra de la rand, am glumit si am inceput sa privim diverse reactii. Timpul trecea destul de incet. Nu stiu cum se face, dar sistemul implementat cu cateva zeci de minute inainte, parea ca nu functioneaza. Parca trebuia sa asteptam si mai mult, chiar daca buletinele si chitantele fusesera deja date.
Era trecut bine de ora 13. S-a inchis gemuletul de la casierie si a iesit doamna, traversand incruntata sala de asteptare. Traversand-o din nou in sensul opus, expresia fetei i se schimbase brusc: "Merg la o tigara, fata. Lasa-ma ca nu mai pot!"
Era deja alt om. Trecusera 8 minute si isi terminase tigara. Se intorsese in spatele gemuletului, dar nu inainte de a mai lua cateva buletine si chitante. Importanta pozitiei crestea din ce in ce.
Ghinionul a facut ca tanarul cu ochelari sa ajunga 3 minute dupa si nu stia miscarea cu buletinele. Tinea numarul 75 in mana. I s-a raspuns ca intrase numarul 67, dar ca buletinele si chitantele fusesera date deja. Nedumerit, tanarul a intrebat ce sa faca.
"Deci, fii atent tinere! Din cand in cand, doamna de la casierie iese si cere buletinele si chitantele, iar atunci o sa le dai si tu."
Dintr-o data, un fapt intamplator s-a transformat intr-o informatie concreta si sigura. Faptul ca doamna de la ghiseu, in drumul ei de la tigara spre gemulet, a mai luat cateva buletine, s-a tranformat in "din cand in cand, doamna de la casierie, iese si cere buletinele si chitantele."
Siguranta si increderea cu care fusese transmisa informatia ii dadea un fundament destul de solid, asa ca nu era de pus la indoiala in vreun fel.
"Oare ce se intampla in spatele celor doua usi? Cat de mult dureaza sa semnezi in 2, 3 locuri si apoi sa primesti diploma?", erau intrebarile care se auzeau din ce in ce mai des in sala de asteptare.
Glumele incepusera sa prinda o tenta ironica, iar minutele prindeau din ce in ce mai multa greutate; se miscau de parca erau de plumb. Treceau incet, unul dupa altul. Nu erau grabite si nici nu aveau de gand sa isi modifice ritmul. 1, 2, 3, 4... 57... 123...
"A intrat prietena dumneavoastra", imi spune doamna de alaturi.
"Am terminat!"
Ma uit la ceas: 13:47...
Afara era la fel de frumos. Noi am mers mai departe, dar sala de asteptare tot acolo a ramas si va ramane...