In cautarea Omului Frumos

A spus multe Dan Puric in seara aceasta. Nu a fost o conferinta, nu a fost nici macar o dezbatere, a fost o marturisire, o deschidere a unui suflet care vrea sa transmita ceva frumos; a unui suflet care rataceste in cautarea acelui Om Frumos despre care vorbeste si pe care ne indeamna sa il gasim in fiecare dintre noi. Cel putin asa am simtit eu.

Ascultand ce vorbeste, vreau sa va marturisesc ca am trecut printr-o varietate de trairi. Avea un ton aparent vesel, dar care m-a facut sa simt o lacrima in coltul ochiului. In acelasi timp un zambet de nadejde s-a asezat pe fata mea pentru ca am simtit ca inca mai exista acel Om Frumos.

Cartea lui e langa mine, dar nu despre ea vreau sa scriu, ci despre Omul Frumos asa cum il vad eu.

"Aveti ochii tristi in fotografia de pe coperta", i-am spus eu in timp ce el semna cartea.

"Da... e o tristete in care te poti increde", mi-a raspuns.

E oare tristetea Omului Frumos? Eu cred ca da si acest lucru ma intristeaza din ce in ce.

Imaginati-va privirea zglobie a unui prunc. Cata incredere inspira ea prin naivitatea si prin curatenia sufleteasca! Acel prunc e intr-adevar un Om Frumos, iar mai apoi, dupa ani si ani paginile vietii il trasnforma in acest Om Frumos cu ochii tristi...

A spus multe Dan Puric si va mai spune pentru ca are cine sa il auda si acest lucru ma bucura. Exista si acei oameni care aud, vad si simt asa cum trebuie, dar, probabil, sunt prea macinati de grji, prea speriati de necazuri, mahniti de minciuni si saturati de ipocrizii ca sa poata sa le tina piept.

Eu am trait ferita de aceste griji pana acum cativa ani. Vina o poarta parintii si bunica mea, care mi-au creat o lume cu Oameni Frumosi. Asa i-am simtit eu pe oameni pana nu demult. Cateodata ma intreb daca ai mei indrumatori in viata, au gresit aratandu-mi o lume cu Oameni Frumosi pentru ca treptat, am descoperit o alta lume, mult mai groteasca decat cea a lui Goethe. M-am speriat si m-am dezorienat. Am invatat sa privesc cu scepticism si neincredere, sentimente care sunt suficient de negre ca sa imi fie greu sa le pot accepta.

Asa ca raspunsul il caut tot in lumea pe care m-au invatat sa o vad si stiu ca oricat m-ar incerca viata asta, tot lumea aceea in care am crescut va fi in sufletul meu.

Nadajduiesc in puterea Omului Frumos care exista in fiecare dintre noi, Omul Frumos care este copilul din noi, a carui zambet dragalas si zglobiu tresare in noi de fiecare data cand redescoperim iubirea de oameni.

Nu demult am avut o dorinta. Mi-as dori sa o aveti si voi.

În copilărie îmi doream să reuşesc să mă transform într-un fel în care să pot vedea lumea din exterior. Îmi imaginam că sunt un observator invizibil care zboară deasupra ei şi o priveşte ca pe un film. Eram şi eu acolo jos şi jucam în acelaşi scenariu al vieţii de pe pământ.
Azi am avut aceeaşi dorinţă...
Suntem atât de prinşi în centrifuga cotidiană încât ne este aproape imposibil să ne detaşăm puţin şi să privim lumea cu obiectivism şi o atitudine neutră. Ne pierdem în detalii mărunte şi lipsite de importanţă, dar pe care le transformăm într-o realitate absolută. În final, ajungem să trăim într-o lume denaturată cu priorităţi absurde.
Nu mai ştim să privim, să ascultăm, să iubim, să împărtăşim un sentiment, să vedem ce e cu adevărat important. Devenim sintetici şi ne dezumanizăm. Nu vedem mai departe decât propriile noastre dorinţe care depăşesc mult limita normalului şi cad într-o lăcomie ridicolă.
Consecinţele le suportăm cu toţii...
... Sofia, ce nume frumos! Odată lumea cunoştea însemnătatea lui...